Un tânăr în vârstă de 20 de ani este bănuit de poliţiştii Postului de Poliţie Zăbrani că în perioada 16-20 mai, ar fi pătruns prin spargerea unui geam, într-un depozit de pe raza localităţii Neudorf, de unde ar fi furat o bicicletă, produse electronice şi îmbrăcăminte în valoare de aproximativ 1.000 de lei.
UPDATE. Primele date ale raportului preliminar medico-legal relevă că este vorba de o moarte subită din cauze naturale. Cel mai probabil este vorba de un accident vascular celebral masiv. Informația a fost confirmată de către purtătorul de cuvânt al Spitalului Județean Arad, dr. Adrian Wiener.
ARAD. Un bărbat de 50 de ani poate spune că s-a născut a doua oară după ce zidul locuinţei lui a căzut peste el. Luni, în jurul amiezii, bărbatul lucra la casă. Se pare că a săpat prea adânc un şanţ sub fundaţie pentru că, la un moment dat, unul dintre zidurile casei s-a prăbuşit peste el şi aproape l-a îngropat.
Inspectoratul de Poliție Judeșean Arad: „Este perioada concediilor. Nu uitați de siguranța locuinței!”
ZIMANDUL NOU. O locuință socială ce aparținea primăriei Zimandul Nou a ars aproape în întregime. Familia care locuia în casă a rămas fără un acoperiș deasupra capului în prag de iarnă.
Mapamond
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP.
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
3
Evenimente
ŞIRIA. Parohiile Ortodoxe din Şiria, Galşa şi Mâsca, în colaborare cu Primăria Comunei Şiria, Consiliul Local Şiria şi Asociaţia „Cetatea Şiriei”, organizează o conferinţă cu tema „Prăznuind Bucuria”.
2