Reprezentanta CS Municipal, Lucia Mihalache, poate da lovitura la Londra.
Arădeanca Daniela Dodean, a 18-a favorită la Jocurile Olimpice, a efectuat, astăzi, primul antrenament la Londra.
Partener surpriză pentru Daniela Dodean pe finalul pregătirilor pentru Olimpiadă.
ARAD. Dana Dodean şi Lucia Mihalache au prefaţat participarea la Jocurile Olimpice de la Londra.
ARAD. Optimist din fire, Gheorghe Pop, antrenorul coordonator al secţiei de tir a Clubului Sportiv Municipal, este convins că cel puţin unul din trăgătorii arădeni va izbuti, în ultimele două etape ale C.N. de aer comprinmat (Oradea şi Arad), să obţină baremul pentru calificarea la „europenele” din Finlanda, de luna viitoare.
Local
ARAD. În vederea executării lucrărilor de întreținere și reparații, respectiv asfaltarea părții carosabile, în perioada 28 septembrie 2026, ora 07:00 – 28 octombrie 2026, ora 19:00, circulația rutieră va fi închisă pe strada Nicolae Titulescu, pe tronsonul cuprins între strada Cornel Radu și strada Vasile Lucaciu.
Local
Doar una din cele trei creșe construite în ultimul an în județul Arad, prin programul guvernamental „Sfânta Ana”, funcționează în prezent, pentru că două nu au încă nici personal didactic sau nedidactic și nu sunt racordate la rețeaua de electricitate.
România
Premierul desemnat, Siegfried Mureșan, a anunțat miercuri că Guvernul pe care îl va propune va avea trei viceprim-miniștri din partea PNL, USR și UDMR, menționând că nu va crește numărul de ministere.
Local
Producția de porumb în județul Arad va fi una dintre cele mai mici din ultimele trei decenii, la finalul campaniei de recoltare, pe fondul secetei pronunțate din acest an, în timp ce aproximativ 3.000 de fermieri solicită despăgubiri pentru culturile de primăvară calamitate.
România
Discuțiile pe noul program de guvernare vor continua, rezultatul final al negocierilor urmând să fie prezentat în perioada următoare, a declarat președintele UDMR, Kelemen Hunor, miercuri, la finalul unei întâlniri cu premierul desemnat, Siegfried Mureșan, la care au participat grupurile parlamentare reunite ale Uniunii.
ARADON Sport local
Două dintre echipele arădene de Liga a III-a au făcut spectacol în „intermediară”.