Trei persoane care stăteau liniştite pe trotuar, pe strada Conduraşilor din municipiu, au fost rănite grav, după ce o ambulanţă le-a lovit. Însă nu ambulanţa e de vină, ci un şofer care nu a acordat prioritate.
Peste 30 localnici din Şofronea au fost sunaţi de indivizi care le-au cerut bani, deoarece copiii lor au fost implicaţi în accidente rutiere.
Un motociclist în vârstă de 67 de ani, din Germania a decedat după ce motocicleta pe care se afla alături de o femeie de 48 de ani, din Pîncota a fost lovită de un autoturism.
Accident mortal între localităţile Pilu şi Vărşand, duminică seara, în jurul orei 22.50, acolo unde un bărbat în vârstă de 60 de ani a fost lovit mortal de o autoutilitară.
Local
Manifestările dedicate comemorării eroilor revoluției din Decembrie 1998 debutează sâmbătă, 21 decembrie, la ora 7:40, la Orologerie, pe strada Cocorilor, unde va avea loc sfințirea noului Monument al Eroilor.
UT Arad
ARAD. Adrian Mihalcea a jucat și a antrenat Dinamo, iar acum joacă, pentru prima dată la Arad, contra echipei sale de suflet.
Local
Aproape un milion de euro pentru Proiectul „„Revitalizare și regenerare urbană – Oraș Pâncota”.
România
Specialiștii din domeniul medical sunt sfătuiţi să raporteze autorităţilor apariția pe piață a unor siropuri de tuse care ar fi dus la moartea mai multor copii în India.
1
Local
Consiliul Județean Arad anunță că va edita o carte despre Valentin Voicilă, unul dintre liderii evenimentelor din 1989, de la Arad.
România
Președintele Agenției Naționale pentru Sport, Bogdan Matei a declarat, joi, pentru AGERPRES, că și-a depus demisia din funcție, decizia sa urmând să intre în vigoare începând cu data de 28 decembrie 2025.