Accidentul de muncă a avut loc joi seara, în jurul orei 18:45, în satul Bonțești, comuna Gurahonț. Cercetările efectuate de polițiști la fața locului au arătat că un bărbat de 30 de ani, angajat al unei societăți comerciale din Bonțești, în timp ce manevra un camion cu semiremorcă, a accidentat mortal un bărbat de 33 de ani.
Un tânăr de 18 ani s-a ales cu dosar penal pe numele său după ce și-a bătut colegul de clasă, aplicându-i mai multe lovituri cu picioarele în zona feței. Totul ar fi pornit de la câteva neînțelegeri mai vechi. Incidentul a avut loc în fața unui liceu din zona centrală a municipiului, în afara orelor de curs. Un cetățean care a asistat la întreaga scenă a sunat la 112.
Local
Nume de rezonanță al învățământului arădean, prof. Teofil Mateș a îndrumat zeci de generații, iar pentru unii dintre foștii elevi, ucenici ai disciplinei, a marcat o profesie și un destin.
Local
Tinerii din programul Rotary Youth Exchange au descoperit Aradul, în cadrul unui tur al României.
Local
Senatul Universitar a aprobat noua conducere a universității, respectiv cei trei prorectori care vor face parte din echipă.
Local
Președinții PNL Arad și PSD Arad au intrat într-un clinci pe rețelele de socializare.
Local
Cartea despre prezentul și viitorul omenirii a fost publicată de Antoniu Martin la editura Universității de Vest „Vasile Goldiș”.
România
ANAF a anunţat că va lansa o platformă digitală pentru vânzarea bunurilor sechestrate.
ARADON Sport local
Cu rezultate remarcabile în competiții, Jessica Culda este o promisiune pentru atletismul arădean.
Local
Care sunt condiţiile şi modalitatea prin care pot beneficia de concediu medical persoanele care însoţesc la tratament bolnavii oncologici.