Conducerea „Bătrânei Doamne” infirmă penalizarea afișată „în timp real” de siteul lpf2.ro.
Cluburile Steaua, FC Vaslui şi U. Cluj au fost sancţionate de Comisia de Disciplină a LPF cu penalitate sportivă de câte 10.000 de lei pentru incidentele de la partidele cu FC Braşov, CSM Iaşi, respectiv CFR Cluj, se arată într-un comunicat al Ligii Profesioniste de Fotbal.
ARAD. Fanii lui UTA şi „Poli” cred că doar presa şi suporterii din toată ţara pot duce la bun sfârşit acest plan.
ARAD. Aşa cum era de anticipat, presiunile celor de la FRFşi LPF au primat înainte de meciul amical.
Preşedintele Ligii Profesioniste de Fotbal, Dumitru Dragomir, a declarat, luni, într-o conferinţă de presă după Adunarea Generală a LPF, că se va redeschide cazul "Valiza", dosar în care clubul Steaua este acuzat că a încercat să premieze jucătorii Universităţii Cluj în partida cu CFR Cluj.
Local
Compania de Transport Public Arad continuă să își „înnoiască” parcul auto cu autobuze rulate, cumpărate de pe piața second-hand.
Local
Landisa Garden Center, de pe Calea Aurel Vlaicu, a găzduit joi, 6 august, un concert al Orchestrei Johann Strauss Modern, dirijată de Constantin Tălmaciu.
România
Moody's a confirmat pașii importanți pe care România i-a făcut în ultimul an ca să își echilibreze finanțele publice și să reducă cheltuielile, a afirmat președintele Nicușor Dan, după ce agenția internațională de evaluare financiară a menținut vineri ratingul atribuit țării noastre la „Baa3”.
1
România
Reconfirmarea ratingului suveran al României de către Moody's și recunoașterea progreselor fiscale realizate reprezintă un semnal extrem de important pe care am dorit să îl transmitem piețelor și investitorilor, a declarat ministrul interimar al Finanțelor, Alexandru Nazare.
1