Aşa cum a promis, cele mai importante comisii vor fi alcătuite din oameni de specialitate din afara AJF.
ARAD. Ales în urmă cu puţine zile preşedinte al Asociaţiei Judeţene de Fotbal Arad, Adrian Lucaci a avut parte de o surpriză plăcută din partea FRF, fiind automat cooptat în lotul observatorilor de joc de Liga II şi III.
Noul preşedinte al AJF Arad va lucra în echipă cu vicepreşedinţii Ovidiu Coman şi Andras Mako.
Încheiem astăzi seria interviurilor cu candidaţii la funcţia de preşedinte al AJF Arad la alegerile de vineri, 7 februarie. După Dorel Cura şi Dumitru Buică, astăzi, este rândul lui Adrian Lucaci să-şi prezinte proiectul...
La iniţiativa domnului Adrian LUCACI, preşedintele COMISIEI DE COMPETIŢII din cadrul A.J.F. Arad, a avut loc o întâlnire menită să identifice cauzele care au condus la un eveniment mai rar întâlnit pe terenurile de fotbal prin neprezentarea brigăzii de arbitri la jocul sus amintit, care a avut ca şi efect nedisputarea partidei. Invitaţii domnului LUCACI la această dezbatere am fost toţi preşedinţii de comisii din cadrul A.J.F. Arad, împreună cu preşedintele şi secretarul general a acesteia.
ARADON Sport local
KANIZSA. Secţia de lupte greco-romane de la CSŞ Gloria Arad a obținut trei medalii de bronz la cea de-a XVII-a ediție a Turneului Internațional Memorial de Lupte „Ferenc Csaba” din Serbia.
România
Ponderea în PIB a deficitului guvernamental în zona euro a rămas nemodificată, la 3% în 2024 și în 2025, iar în UE a rămas de asemenea neschimbată, la 3,1%, același nivel ca în 2024, în timp ce România a înregistrat și anul trecut cel mai ridicat deficit din blocul comunitar, arată datele publicate miercuri de Oficiul European pentru Statistică (Eurostat).
Local
Hub Cultural mARTA îi invită pe arădeni să ia parte joi, 22 octombrie 2026, la Gala AR ARAD RENSHI, un eveniment dedicat creativității, talentului și implicării tinerilor în lumea literaturii.
Local
Subprefectul Toth Csaba (UDMR) a preluat, de miercuri, conducerea instituției, după ce prefectul Mihai Pașca (PNL) și-a anunțat depunerea demisiei, iar în prezent se află în concediu.
1
Local
Instanța își deschide larg porțile pentru toți arădenii care vor să viziteze clădirea sau să afle cum se înfăptuiește un act de justiție.
Local
Zeci de artiști arădeni, produse locale, tradiții și meșteșugari vor fi prezenți la Șiclău, la Rustic Festival.
Local
Un bărbat de 41 de ani, din județul Arad, a fost arestat preventiv după ce, timp de aproape jumătate de an, a profitat de situația de vulnerabilitate în care se afla victima sa, în vârstă de 15 ani, întreținând cu aceasta raporturi sexuale în schimbul unor sume de bani.