ARAD. Deputatul Lucian Riviş Tipei a iniţiat proiecte de protecţia mediului şi salubrizare cu şcolile din cartier.
ARAD. Zilele trecute,deputatul Lucian Riviş Tipei a ţinut să vadă personal cum decurge deszăpezirea şi a făcut turul colegiului său în cabina unuia dintre utilaje.
ARAD. Deputatul Lucian Riviş Tipei, promotor al legiferării parteneriatului stat-biserică pe probleme sociale, este de părere că acesta se poate realiza, chiar dacă legea, primind numeroase critici, este departe de a ajunge să fie pusă în practică.
ARAD. În clasamentul alcătuit de Institutul de Politici Publice, privind activitatea parlamentarilor români în perioada 31.12.2008-28.01.2012, deputatul Lucian Riviş Tipei ocupă locul 40 din 330, având o prezenţă de 91%.
ARAD. Deputatul Lucian Riviş Tipei susţine că Guvernul Boc a sprijinit, prin diferite programe, tinerii. Astfel, afirmă deputatul, statul acordă, pentru deschiderea unei afaceri, fonduri nerambursabile de până la 10.000 de euro şi garantează maximum 80% din valoarea creditului colateral angajat.
Mapamond
Kremlinul a declarat miercuri că propunerile în vederea încheierii războiului din Ucraina, formulate de Kiev și europeni cu o zi înainte la Oslo și transmise președintelui rus Vladimir Putin de emisarul american Steve Witkoff, „nu conțin mare lucru”, relatează AFP.
1
Mapamond
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri că o înghețare a frontului este necesară ca prim pas în discuțiile pentru a pune capăt războiului, relatează AFP și Reuters.
România
Depunerea dosarului de pensionare este un pas important pentru persoanele care se apropie de vârsta de pensionare. Termenul în care trebuie depusă cererea, durata soluționării dosarului și data primei plăți sunt aspecte esențiale pentru viitorii pensionari.
1
România
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu este audiat miercuri la DIICOT, într-un dosar în care este suspectat că i-ar fi cerut unui bărbat să îi scaneze vila din Mogoșoaia, pentru a descoperi dacă are în casă dispozitive de înregistrare puse de anchetatori, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.
2
Local
Raissa Mihali, Flavia Șugar şi Dariana Bora s-au întors cu premii importante de la concursul desfăşurat în Turcia.
Local
Eva Maria Zuba, care e membră a grupului de cateheză al Parohiei Ortodoxe din Curtici, a obținut Premiul I.
2
Local
ARAD. În căutarea unei vieţi cât mai normale, fără durere, Eliza Stancu – fetiţa de şase ani din Şiria, diagnosticată cu tetrapareză spastică, operată în 2024 în SUA – are nevoie din nou de noi.