ARAD. Ministerul Transporturilor a pus la transparenţă un proiect de hotărâre care va lungi cu zece luni realizarea centurii Aradului.
ARAD. Locuitorii de pe strada Dunării, din cartierul Gai, sunt nevoiţi să stea în praf şi mizerie datorită lucrărilor neterminate.
ARAD. Una din cele două lucrări ale E-on Gaz de pe strada Poetului care au întins nervii şoferilor la maxim a fost terminată.
ARAD. Valoarea lucrărilor de modernizare din zona 300 a fost calculată la 2,5 milioane de lei.
ARAD. Ultimul popas arădean din vizita de sâmbătă a ministrului Transporturilor a fost pe drumul naţional 79, Arad-Oradea, aflat în lucru de ani buni. Aici, oficialul nu a adoptat nici faţa mulţumită, dar nici cea de războinic.
Evenimente
SoNoRo Interferențe ajunge pentru prima dată la Arad. Tineri muzicieni din țară și străinătate participă la un workshop de elită, la Casa Pianului „Jacques Faix”
Local
ARAD. Au mai rămas câteva zile până ce UTA se va reuni în vederea pregătirii sezonului 2026-2027 al Superligii, iar antrenorul Adrian Mihalcea are ceva motive de îngrijorare.
Local
Pompierii militari intervin, la această oră, pentru salvarea unui minor căzut într-un lac situat între localitățile Neudorf și Lipova.
Local
Primăria Orașului Sântana a lansat în SEAP anunțul de participare pentru execuția unor lucrări de regenerare urbană a zonei istorice. Este al doilea proiect european pentru zonă, după ce primul a fost abandonat.
Evenimente
„Lada de Zestre – Port, Cântec și Poveste”, eveniment aflat la ediția a doua, se va desfășura pe 14 iunie, de la ora 16, în Parcul Măderat.
Local
A fost activat Planul Roșu de Intervenție la nivelul ISU Arad, fiind simulată existența a aproximativ 50 de victime care au fost evacuate și preluate conform procedurilor specifice unor astfel de situații de urgență.
Local
ARAD. Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme s-a produs miercuri, în jurul orei 11:30, pe autostrada A1, pe sensul de mers Arad – Timișoara, la kilometrul 532.
ARADON Sport local
ARAD. Iubitorii tenisului de câmp din oraşul nostru au motive de bucurie.
ARADON Sport local
ARAD. În amintirea celui care a fost profesorul şi inspectorul şcolar Pavel Sîrbu, unul dintre cei mai respectați și iubiți profesori de educație fizică din Arad, fiica sa, Adriana Beldiman, organizează un memorial pe semicerc.