În parcul din Piaţa Caius Iacob au fost montate pe alei patru lămpi electrice pentru iluminat şi securitatea trecătorilor. De mai mulţi ani, aceste lămpi electrice nu mai funcţionează.
Horia. Localitățile Horia și Livada au rămas, în cursul nopții de sâmbătă spre duminică, fără alimentare cu energie electrică din cauza unei furtuni.
Locuitorii blocurilor de pe strada Tarafului aşteaptă încă de anul trecut ca iluminatul public stradal să funcţioneze.
ARAD. Cu prilejul Sfintei Sărbători a Învierii Domnului, mai multe parohii din Arhiepiscopia Aradului au desfăşurat diverse activităţi menite să aducă o rază de lumină celor care au nevoie de sprijin.
ARAD. Un loc public destinat recreerii și plimbării a devenit un loc înspăimântător. Mai mulți cititori au reclamat faptul că o plimbare pe faleza Mureșului între sala Polivalentă și Perla, care ar trebui să fie liniștită și sigură, devine o adevărată aventură la lăsarea serii.
Prim-vicepreședintele PNL, Dan Motreanu, afirmă că sprijinul pentru învestirea unui guvern poate fi negociat doar transparent, prin noi consultări convocate de șeful statului și printr-o înțelegere scrisă, bazată pe principii, „nu pe negocieri făcute pe picior”. Secretarul general al partidului, Robert Sighiartău, a declarat că „guvernul trădării” a căzut, iar PNL cere președintelui Nicușor Dan să convoace consultările conform Constituției.
Președintele PSD, Sorin Grindeanu, a declarat luni seară, după votul Parlamentului de respingere a învestirii guvernului Adrian Veștea, că se așteaptă ca în următoarele zile președintele Nicușor Dan să cheme partidele la consultări la Palatul Cotroceni pentru a desemna un nou premier.
Guvernul propus de Adrian Veștea a picat la votul Parlamentului. Deputații și senatorii arădeni ne oferă primele reacții.
Parlamentarii UDMR vor părăsi sala în momentul votului din plenul reunit cu privire la învestirea guvernului lui Adrian Veștea, a declarat, luni seara, liderul formațiunii, Kelemen Hunor.
1
Senatul și Camera Deputaților s-au reunit, luni, în ședință comună, pentru învestirea Guvernului propus de premierul desemnat Adrian Veștea.
Atacantul argentinian Lionel Messi a devenit, luni, golgheterul all-time al Cupei Mondiale de fotbal, după ce marcat ambele goluri ale partidei câştigate de campioana mondială în faţa Austriei cu scorul de 2-0, la Dallas, în Grupa J a turneului final din America de Nord, a anunţat FIFA.
Președintele AUR, George Simion, a declarat, luni, după discuțiile cu premierul desemnat că, „în acest moment”, parlamentarii AUR nu au mandat să voteze Guvernul Veștea.
Președintele USR, Dominic Fritz, susține că Adrian Veștea va ajunge premier „doar pupând inelul lui Simion” și se întreabă cum poate crede cineva că AUR luptă împotriva sistemului, când acest partid „se reconciliază cu constructorul sistemului”.
3