Doar până duminică mai puteţi admira expoziţia „Lumină, formă, culoare” a Foto Club Arad, deschisă la Sala „Clio”. Expoziţia, care a fost vernisată sâmbătă, 11 iulie, cuprinde 60 de imagini, cu teme diverse, realizate de 14 membri ai clubului.
În zona ultracentrală a Aradului, într-o clădire veche restaurată impecabil, şi-a deschis sâmbătă porţile centrul de estetică, înfrumuseţare, remodelare corporală şi facială Beauty Line Professional.
Video comemorativ. Au trecut şase săptămâni de la plecarea artistului la... atelierul său din cer.
ARAD. 95 de familii nevoiaşe, cu nu mai puţin de 220 copii, din judeţul Arad, au beneficiat de daruri.
În după amiaza Sâmbetei celei Mari, la vremea coborârii Sfintei Lumini în Ierusalim, Înaltpreasfinţitul Părinte Timotei Arhiepiscop al Aradului, însoţit de P.C. Pr. Gabriel Mariş – consilier social, a oficiat Slujba Învierii Domnului şi Mântuitorului nostru Iisus Hristos la Biserica cu hramul „Sfinţii Apostoli Petru şi Pavel” din cadrul Penitenciarului de maximă siguranţă din Arad. Au participat la slujbă un efectiv de 40 de persoane private de libertate, care s-au rugat pentru ca lumina Învierii Domnului să le aducă lor și celor dragi purtați în cuget, bucurie duhovnicească, pace, credință și dragoste.
ARADON Sport local
ARAD. Am ajuns la prima etapă din returul sezonului regulat în Liga a III-a, așa că avem, din nou, derby Arad. La Pecica, Progresul dă peste Viitorul. Cealaltă echipă din județul nostru, Unirea Sântana, dă peste liderul clasamentului, Unirea Alba-Iulia.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 05-11-2026 sunt următoarele:
Local
Lucrările de asfaltare de pe Calea Radnei și bulevardul Iuliu Maniu s-au încheiat. Șoferii scapă de restricțiile care au îngreunat circulația în ultimele săptămâni.
Local
Un tânăr de 18 ani a ajuns la spital, joi după-amiază, în urma unui accident rutier produs între localitățile Beliu și Comănești. Victima a fost găsită în stare de inconștiență, dar cu semne vitale.
Local
Cei patru polițiști de frontieră implicați în dosarul de luare de mită instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad au fost reținuți pentru 24 de ore.
ARADON Sport local
ZĂBRANI. În organizarea Asociaţiei Sportive Proactivi pentru Viitor Arad, în parteneriat cu Domeniile Mairovitz din Zăbrani (director Eugen Mairovitz), Primăria Zăbrani şi Centrul Cultural Judeţean Arad, sâmbătă, 7 noiembrie, ora 10,30, are loc etapa a treia a Crosului Cetăţii, ediţia 7, ultima din acest an.
Local
Acestea sunt repartizate în 19 zone care acoperă întreg municipiul Arad.
ARADON Sport local
Naţional Sebiş reprezintă judeţul Arad la turneul organizat de Academia Gherasim Olar.
Local
Târgul se va desfăşura în perioada 14 noiembrie 2026 – 10 ianuarie 2027 în Piața Catedralei, Parcul Reconcilierii și platoul din fața Palatului Administrativ.