PARIS. Prezenţi la una dintre cele mai prestigioase întreceri de profil, arădenii Roland Unterweger, Dacian Todincă şi Marius Mairovitz au încheiat Maratonul de la Paris, la startul căruia s-au aflat aproape 40 000 alergători. Cel mai bun rezultat (record personal) l-a avut Roland Unterweger, locul 127, cu un timp de 6 minute şi 19 secunde mai bun decât anul trecut, fiind primul sportiv român care a trecut linia de sosire.
ARADON Sport local
Purtătoare a ecusonului FIFA de doi ani, arădeanca Andreea Şuşcă, a avut parte de o nouă delegare internaţională.
ARADON Sport local
ŞIMAND. Șoimii Șimand domină seria a 4-a a barajelor Campionatului Național de futsal U19, ajungând la patru victorii consecutive.
Mapamond
Directorul Biroului Federal de Investigaţii (FBI), Kash Patel, a declarat sâmbătă că atacatorul care a pătruns sâmbătă seara într-un hotel din Washington, unde preşedintele Donald Trump participa la un eveniment şi a determinat evacuarea acestuia, avea asupra sa o armă lungă în momentul în care a fost reţinut de Serviciul Secret prezidenţial, transmite EFE.
Mapamond
Preşedintele american Donald Trump a afirmat sâmbătă seară că incidentul armat survenit la cina corespondenţilor de la Casa Albă nu îl va face să renunţe la războiul împotriva Iranului şi că nu consideră că incidentul a avut legătură cu criza internaţională, relatează duminică AFP.
România
Categoria I a jocului Loto 6/49 înregistrează un report de 18,04 milioane de lei (peste 3,54 milioane de euro), în timp ce reportul cumulat la Noroc depăşeşte 5,74 milioane de lei (peste 1,12 milioane de euro), informează Loteria Română.
ARADON Sport local
Automulțumirea pare că s-a cocoțat la cele trei formații de liga a III-a din județul nostru.
Mapamond
Preşedintele american Donald Trump şi Prima Doamnă Melania Trump au fost scoşi în grabă de la cina Asociaţiei corespondenţilor de la Casa Albă de către agenţii Serviciului Secret, sâmbătă seară, după ce un bărbat a deschis focul cu o puşcă asupra personalului de securitate. Suspectul, pe care Trump l-a descris ca fiind o „persoană bolnavă”, a fost arestat, relatează Reuters, AFP şi dpa.