ARAD. Acestea sunt priorităţile Consiliului de Administraţie al Univ Goldiş ICIM. „Ne-am făcut un renume prin respectarea jucătoarelor şi angajamentelor încheiate. Avem datorii salariile pe două luni şi jumătate şi primele de obiectiv pentru cele două trofee. Avem promisiuni că, într-un termen scurt, le vom achita” – a spus Marcel Urban.
ARAD. Preşedintele grupării arădene, Marcel Urban, a trăit la intensitate maximă această finală. Având drept pildă vorbele primului manager din baschetul feminin arădean, Stelian Văduva: „Fanfara cânta doar pentru locul I”, şi-a făcut bine temele, insuflând încredere în rândul jucătoarelor.
ARAD. Libraria Corina va găzdui joi, 14 februarie, ora 17, la lansarea volumului „Eliade, ezotericul”, de Marcel Tolcea.
Cel mai nou film al lui Marcel Iureş soseşte vineri, 11 mai, la Cinematograful „Dacia”.
WASERBURG. Mutarea, fără efectul scontat, pusă la cale de oficialii ICIM Univ Goldiş, prin aducerea lui Givens şi Ciocan, a declanşat isteria în Satu Mare, Suporterii, dar şi o parte dintre jucătoarele pregătite de Dan Fleşeriu au afişat o atitudine indecentă, probabil, pentru că Aradul le-a suflat două trofee în ultimul an.
Local
Tinerii din programul Rotary Youth Exchange au descoperit Aradul, în cadrul unui tur al României.
Local
Senatul Universitar a aprobat noua conducere a universității, respectiv cei trei prorectori care vor face parte din echipă.
2