Oferta de vară și chiar de iarnă pentru profesorii din Sindicatul Democratic din Învățământ este postată pe site-ul SDÎ Arad Locuri speciale pentru membrii de sindicat pentru concediul din acest an, nu neapărat la prețuri extrem de avantajoase dar la prețuri bune pentru cei care doresc să-și petreacă vacanța la mare sau la munte.
După un traseu aproape fără greşeală, cu patru succese şi o remiză, la „zona” Campionatului Naţional de fotbal pentru juniori E (născuţi 2004), Atletico Arad se află în faţa unei alte provocări.
Concert vocal simfonic, în această seară, pe scena Palatului Cultural.
262 de sesizări penale privind cazuri de mare evaziune au fost înaintate organelor de cercetare penală în 2014 de către structurile cu atribuții de inspecție fiscală din cadrul Direcției Generale Regionale a Finanțelor Publice (DGRFP) Timișoara.
Mapamond
Preşedintele american, Donald Trump, ia în considerare transformarea actualei săli de presă de la Casa Albă într-o piscină şi ar fi declarat - într-o întâlnire privată - că vrea ca aceasta să fie „ultima sa moştenire”, a dezvăluit marţi cotidianul The New York Times, transmite miercuri EFE.
România
Premierul Luca Niculescu a declarat că evaziunea fiscală rămâne o problemă serioasă, subliniind că digitalizarea va fi unul dintre răspunsuri pentru rezultate mai bune în privinţa colectării la bugetul de stat.
Local
Răzvan Anghel (senator USR Arad) consideră că noul Guvern Niculescu „riscă să oprească reformele începute în ultimul an”.
Mapamond
Grupul auto german Volkswagen a demarat o operațiune de rechemare în service pentru aproape 72.700 de vehicule electrice, din cauza unor baterii defecte, arată datele publicate marți de Autoritatea Federală de Transport Rutier din Germania (KBA), transmite DPA.
România
NATO va desfășura resurse suplimentare în Marea Neagră în urma unei serii de atacuri cu drone împotriva navelor comerciale, a anunțat marți o purtătoare de cuvânt a Alianței Nord-Atlantice, conform AFP și Reuters.
România
Membrii Guvernului condus de Luca Niculescu au depus marți seară jurământul în cadrul unei ceremonii organizate la Palatul Cotroceni, în fața președintelui Nicușor Dan.
Local
Polițiștii Biroului Siguranță Școlară, împreună cu cei de prevenire și instituțiile partenere, au marcat data de 18 octombrie - Ziua Europeană de Luptă Împotriva Traficului de Persoane.
Local
Peste 1.300 de paciente au beneficiat, de la începutul anului, de ecografii mamare și mamografii la Spitalul Clinic Județean de Urgență Arad. În luna dedicată conștientizării cancerului de sân, medicii atrag atenția asupra importanței controalelor preventive și a depistării precoce a bolii.
România
Premierul desemnat, Luca Niculescu, a anunțat marți că se va apuca „imediat de treabă”, în cursul serii urmând să aibă loc prima ședință de guvern.