În afara primarului-interimar, Marin Lupaș (PRO România) este singurul candidat la Primăria Municipiului Arad cu experiență în administrația locală. Ceilalți sunt fie parlamentari (PSD, USR), fie directori de deconcentrate actuali (UDMR) sau foști (Partidul Republican) sau în cel mai bun caz pastor (PMP).
România
O legitimație „diplomatică” pe numele lui Călin Georgescu, aparent emisă de Ordinul Cavalerilor de Malta, a fost găsită de anchetatori în vila acestuia din Mogoșoaia, au declarat surse judiciare pentru AGERPRES.
România
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost adus, luni, la sediul central al DIICOT, pentru a fi audiat în dosarul de înșelăciune.
UT Arad
ARAD. Fetele de la UTA au remizat, duminică, pe „sinteticul” de pe Şega, în faţa celor de la Corvinul Hunedoara, într-un joc contând pentru etapa 3 din Seria B a ligii secunde la fotbal feminin.
ARADON Sport local
ARAD. După disputarea primelor cinci etape din cel de-al doilea eşalon valoric al fotbalului judeţean, Liga 5, avem trei echipe neînvinse: Viitorul Fântânele şi Unirea Şeitin (Seria A), respectic, Crişul Alb Buteni (Seria B).
Local
La inițiativa Consiliului Județean Arad, o delegație din județul nostru a efectuat o vizită oficială în Verona.
1