Pentru tenismanul arădean Marius Copil meciul de dublu
din cadrul Cupei Davis reprezintă un nou obiectiv
atins în planul său de mărire.
Arădeanul Marius Copil a avut un debut de
senzaţie în meciul de Cupa Davis dintre
România şi Rusia, disputat la Sibiu.
Turneul cu numărul cinci din Circuitul Germaniei la
tenis de câmp i-a adus arădeanului Marius Copil
(18 ani; 631 ATP) trofeul în proba de dublu.
tenis de câmp i-a adus arădeanului Marius Copil
(18 ani; 631 ATP) trofeul în proba de dublu.
Jucând în Germania, la Stuttgart, arădeanul Marius Copil a trecut de faza calificărilor, ajungând pe tabloul principal.
Local
Patru zone de pe raza comunei Apateu au fost transformate în gropi ilegale de deșeuri. Garda de Mediu a acordat administrației locale termen de o lună pentru salubrizare.
România
Președinta Parlamentului European, Roberta Metsola, a fost informată de către președintele Nicușor Dan de criza politică din România în timpul Summitului Comunității Politice Europene, care a avut loc pe 4 mai, la Erevan (Armenia), context în care șefa Legislativului european a amânat vizita în România, au declarat, luni, surse oficiale.
1
Advertorial
Investițiile în ETF-uri au devenit tot mai populare în ultimii ani, atât în rândul investitorilor aflați la început de drum, cât și al celor cu experiență. ETF-urile (Exchange Traded Funds) sunt fonduri tranzacționate la bursă, care urmăresc evoluția unui indice, sector economic, materii prime sau alte clase de active. Popularitatea lor se datorează în special accesibilității, diversificării și costurilor reduse comparativ cu alte instrumente financiare. Totuși, ca orice investiție, acestea vin la pachet atât cu beneficii, cât și cu riscuri ce trebuie înțelese înainte de a lua o decizie.