Tehnicianul Marius Şumudică a declarat, vineri, că a fost numit în funcţia de antrenor principal al echipei Universitatea Cluj, semnând un contract valabil până la sfârşitul actualului sezon competiţional cu gruparea ardeleană.
BRATISLAVA. Arădeanul Marius Copil, locul 163 ATP, s-a calificat, azi, în sferturile de finală ale turneului challenger de la Bratislava (85.000 de euro premii), după ce l-a învins, cu scorul de 6-3, 7-6 (7/4), pe bielorusul Uladzimir Ignatik, locul 146 ATP.
ARAD. Arădeanul Marius Copil continuă să urce în clasamentul ATP, el ocupând în această săptămână locul 163, cu 335 de puncte, cea mai bună poziţie din cariera sa, după o ascensiune de nouă locuri.
Deputatul Colegiului 6, Marius Göndör, îi cheamă pe contracandidaţii săi la dezbateri în direct, în faţa alegătorilor.
Tenismanul arădean Marius Copil continuă evoluţiile bune în circuitul mondial.
Mapamond
Uniunea Europeană a condamnat miercuri în termeni fermi sancțiunile impuse recent de SUA împotriva a cinci personalități europene angajate în reglementarea strictă a industriei tehnologice și combaterii dezinformării online, printre care fostul comisar european Thierry Breton, transmite Reuters.
1
Mapamond
Ministerul Afacerilor Externe spaniol a condamnat miercuri interdicțiile de vize decise de SUA împotriva a cinci personalități europene angajate în reglementarea serviciilor digitale, printre care fostul comisar european Thierry Breton, denunțând „măsuri inacceptabile între parteneri și aliați”, informează AFP.
Local
Inspectoratul de Jandarmi Județean Arad, Inspectoratul de Poliție Județean Arad și Inspectoratul pentru Situații de Urgență „Vasile Goldiș” al județului Arad au transmis o serie de recomandări pentru o minivacanță de Crăciun în siguranță.
Local
Peste zece tone de material pirotehnic și o persoană reținută de polițiștii Serviciului Arme, Explozivi și Substanțe Periculoase, în urma unei acțiuni care a presupus percheziții în șase locuri din județul Arad.
2
Local
ARAD. Marile lanțuri de magazine și hypermarketuri au program special de funcționare în perioada sărbătorilor de iarnă, în unele zile fiind închise complet sau având program mai scurt față de obicei.
ARADON Sport local
ARAD. Recent, în Serbia, a avut loc o gală internațională de Jiu Jitsu brazilian, în care au fost puse la bătaie Centuri Canniball Submission Series.
4
ARADON Sport local
Daniel Cherecheși continuă să surprindă, organizând fără cusur un alt turneu juvenil.