Accidentul a avut loc marți seara, în jurul orei 22:30. Victima, un bărbat în vârstă de 53 de ani, traversa drumul când a fost lovită de un autoturism. Șoferul mașinii și-a continuat drumul, iar acum este căutat de polițiști pentru a fi tras la răspundere pentru comiterea infracțiunilor de ucidere din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea organelor de poliție.
Local
În ziua de Paști, polițiștii au depistat un bărbat italian care conducea prin centrul Aradului, deși avea permisul suspendat.
Local
Târgul de Paști, organizat pentru prima dată în Piața Catedralei din Arad, va fi deschis încă o săptămână, mai exact până în 12 mai.
1
Mapamond
Un seism cu magnitudine 5,4 a lovit luni Taiwanul, conform unui anunţ al Centrului Seismologic European Mediteraneean (EMSC), transmit Reuters şi Xinhua.
România
Vremea se va răci în majoritatea regiunilor ţării în următoarele zile, însă de la mijlocul săptămânii viitoare maximele termice vor atinge 28 de grade Celsius, conform prognozei emise de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) pentru perioada 6 - 19 mai 2024.
Mapamond
Preşedintele chinez Xi Jinping a pledat luni, la Paris, ca ţara sa şi Uniunea Europeană să-şi consolideze „coordonarea strategică” şi să rămână „partenere”, în pofida diferendurilor multiple, de la comerţ la Ucraina, relatează AFP.
ARADON Sport local
Arbitrul Saladea le-a refuzat gazdelor două penaltyuri, iar oaspeții au lovit pe contraatac, în min. 90+4!