Chiar înainte de a veni să preia UTA, Marțian era să fie lichidat de bunul său (fost) prieten, în Corsica, din cauza afacerilor, a firmei „Biodiesel”.
Fostul director sportiv al clubului, Cătălin Barbu a confirmat că FRF a semnat „certificatul de deces” al echipei lui Gio şi Marţian.
După ce a „spalat pe jos” cu fostul său prieten, Adrian Mutu, prietenii acestuia trec la contraatac și în „dezbracă” de secrete pe creditorul UTA-ei.
Dacă Marțian a lăsat de izbeliște clubul UTA, lăsându-l în voia soartei, iată că și responsabilii de la stadionul „Francisc Neuman” nu se lasă mai prejos. De câteva săptămâni, chiar în fața arenei, într-o piață circulată foarte des, așadar, la vedere, au apărut buruienile.
Conducătorii încearcă tot fel de tertipuri, trimit memorii la FRF, pentru a încerca să scape de excludere.
Local
PÂNCOTA. Un tânăr de 24 de ani, din Pâncota, a ajuns în spatele gratiilor, după ce a furat un telefon mobil dintr-un parc din oraș.
Local
Polițiștii au identificat autorii unor furturi comise la o firmă din Ghioroc, de unde au dispărut 600 de litri de motorină și sute de kilograme de cupru.
UT Arad
MIERCUREA CIUC. Veste uluitoare dinspre Miercurea Ciuc. Atacantul echipei FK Csikszereda, de la Liga de Tineret, Ioo Edvin se zbate între viață moarte, după ce duminica trecută s-a accidentat grav la meciul din Cupa României cu UTA.
1
România
Moțiunea de cenzură „România nu este de vânzare - fără progresiști la guvernare”, prin care se cere demisia „Guvernului progresist” condus de Ilie Bolojan, a fost depusă, vineri, la Parlament.
4
România
Judecătorii de la Instanța supremă au decis, vineri, sesizarea Curții Constituționale în legătură cu noul proiect al Guvernului Bolojan privind reforma pensiilor magistraților.
6