ARAD. Vârstnicii arădeni, membri sau simpatizanţi ai Ligii Judeţene a Pensionarilor, sunt aşteptaţi la tradiţionalul Bal al Mărţişorului. Petrecerea va avea loc duminică, 10 martie, începând de la ora 14.00, la restaurantul Laser, de la Casa Sindicatelor.
Galleria Arad marchează începutul primăverii printr-un Târg al Mărţişorului organizat până în data de 3 martie. Evenimentul, aflat la a doua ediţie, reuneşte producătorii acestor produse specifice ce vor asigura diversitate vizitatorilor aflaţi în căutarea unei atenţii pentru doamne şi domnişoare.
ARAD. Inspectoratul Școlar Județean Arad în colaborare cu Direcția Județeană pentru Sport și Tineret Arad, organizează în data de 1 martie, cu începere de la ora 10.00, la Sala Sporturilor Victoria din Arad, finalele Olimpiadei Sportului Școlar – ARED, la baschet masculin și feminin ciclul liceal.
ARAD. Cea de-a XIV-a ediţie a Balului Mărţişorului care a avut loc ieri la Restaurantul Laser de la Casa Sindicatelor a demonstrat, încă o dată, că vârstnicii sunt aşi într-ale distracţiei.
Pentru Atrium Center mijlocul lunii martie aduce deschiderea de noi magazine, cafenele și restaurante dedicate arădenilor. Fie că sunt deja clienți fideli, fie că își doresc să descopere un mall complet și interactiv, clienții Atrium vor avea de acum mai multe puncte de atracție.
Local
Consilierul local Dorian Curcanu, USR Arad, a anunțat că după ce în vară a sesizat că țarcul pentru câini din zona Mărului nu era o poartă, acum problema a fost rezolvată.
Local
Senatorul USR Răzvan Anghel transmite: „AUR <se luptă> cu sistemul doar în online. În Parlament, votează cot la cot cu PSD”.
România
Reprezentantul permanent al României la ONU, Cornel Feruță, a fost desemnat, la 3 noiembrie, în funcția de consilier al președintelui Adunării Generale a ONU privind reforma organizației, a anunțat Ministerul Afacerilor Externe (MAE).
Mapamond
Un judecător federal american a blocat în noaptea de joi spre vineri proiectul de construire la Washington a unui gigantic arc de triumf dorit de președintele Donald Trump și care face obiectul mai multor contestații, la scurt timp după ce o comisie de urbanism dăduse undă verde, transmite vineri AFP.
Local
Polițiștii, pompierii și un echipaj al Ambulanței au intervenit vineri, 6 noiembrie, după ce o tânără a amenințat că se aruncă de la etajul al doilea al unui bloc din municipiu.
Local
Polițiștii arădeni au efectuat, vineri, 6 noiembrie, 60 de percheziții domiciliare în municipiul Arad și în mai multe localități din județ. Acțiunea a vizat un dosar penal privind nerespectarea regimului armelor și munițiilor.
Local
Un accident rutier în care au fost implicate două autoturisme a avut loc vineri, în Ineu. Trei persoane, între care un copil de 7 ani, au fost transportate la spital.