Arădeanul care a încercat să îl prindă pe hoţul de la BCR Micălaca a dat declaraţii la Poliţie.
Unul dintre martorii în procesul grupării Şărban, cea care este judecată în momentul de faţă de Tribunalul Arad pentru mai multe tâlhării asupra unor patroni de case de schimb valutar, a fost condamnat la închisoare cu suspendarea pedepsei pentru deţinere de droguri de risc pentru consum propriu fără drept.
Au început cu ameninţările? Martorul Nadia Lucaci şi-a găsit maşina vandalizată în faţa blocului, pe capota maşinii stând scris: „Amanta lui Iuda”.
CARAŞ-SEVERIN. O nouă înfăţişare în procesul în care Adrian Buleu este judecat pentru omor s-a consumat joi la Tribunalul Caraş-Severin, acolo unde judecătorul de caz a decis audierea unui martor nou.
România
Premierul desemnat Siegfried Mureșan acuză PSD de lipsă de respect la adresa președintelui Nicușor Dan, având în vedere că social-democrații au anunțat că nu îl susțin înainte ca decretul de nominalizare să fie publicat în Monitorul Oficial.
ARADON Sport local
ARAD. Sala Sporturilor Victoria din oraşul nostru va deveni, în perioada 1–4 octombrie, scena uneia dintre competițiile importante dedicate tinerei generații de gimnaste ritmice din România - Campionatul Național pentru Junioare II, III și IV.
România
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost scos luni din sediul DIICOT având cătușe la mâini, după ce a fost reținut de procurori pentru 24 de ore în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri.
România
Senatul a adoptat, luni, proiectul care prevede introducerea obligativității uniformelor școlare în învățământul preuniversitar.
ARADON Sport local
Zeci de echipe din vestul țări, dar și maghiarii de la Bekescsaba au participat la competiție.
UT Arad
Doar la Liga de Tineret s-a pierdut și șansele de a accede în play-off sunt tot mai mici.
România
Ambasada Ordinului Suveran Militar de Malta în România a anunțat luni că nu a emis niciun document pe numele lui Călin Georgescu.
1
România
Omul de afaceri Ionel Rusen a fost reținut luni de procurorii DIICOT pentru 24 de ore, în dosarul de înșelăciune în care este acuzat și Călin Georgescu, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.