Un arădean sosit în țară din Italia ne-a povestit că de la ora 05:00 stă în carantină, în mașină, în fața centrului de carantină. Motivul? Autoritățile au vrut să-l pună în cameră împreună cu alte patru persoane venite din Italia. „Au vrut să mă bage în carantină cu mai multe persoane în cameră. Asta e contaminare, nu carantină”, a spus arădeanul.
Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Bacău şi cei ai Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră Oradea, împreună cu procurori DIICOT Bacău, au efectuat controlul unui autoturism - care efectua transport de colete -, la Punctul de Trecere a Frontierei Nădlac, descoperind aproximativ 630 de grame substanță vegetală solidă (rezină de cannabis), ascunsă în diferite obiecte.
România
O persoană a murit, vineri, în urma unui incendiu care a cuprins mai multe autovehicule pe Bulevardul Constructorilor, din Sectorul 6 al Capitalei.
Local
Joi, 12 februarie 2026, fost prezentat publicului arădean noul proiect social-educațional al Patriarhiei Române, intitulat Centrul de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul”, în cadrul unei întâlniri desfășurate în sala de conferințe a Hotelului Continental-Forum din municipiu.
România
Prim-ministrul Ilie Bolojan a declarat, vineri, că ajutorul pe care România l-a acordat Ucrainei, anul trecut, a fost în jur de 50 de milioane de euro, printr-o alocare bugetară la NATO.
România
Ministrul Sănătății, Alexandru Rogobete, a declarat vineri, la Timișoara, că trebuie desfăcute contractele de muncă ale medicilor angajați în spitale din sistemul public, dar care sunt prinși că în timpul programului se duc să lucreze la privat.
2
Local
În perioada 7–9 mai, UAV găzduiește a IX-a ediție a ICIREd, o conferință internațională care va reuni cercetători de prestigiu și inovatori din țară și din străinătate.
1
Local
Primarul Călin Bibarț adresează un ultim apel public către proprietarii acestor autovehicule, solicitându-le să le revendice înainte de finalizarea procedurilor legale.
Local
Lucrările la complexul monahal de la Frumușeni, care va cuprinde o mănăstire și un sat cu aproximativ 50 de case destinate bătrânilor singuri, vor începe în această primăvară, după ce Arhiepiscopia Aradului a obținut autorizația pentru ridicarea bisericii, iar o parte din fondurile necesare au fost obținute din donații.
Local
Primăria pregăteşte depunerea unui proiect pentru accesarea unei finanţări europene de 7 milioane de euro.