HUNEDOARA. Un tânăr, în vârstă de 21 de ani, din municipiul Hunedoara, a fost arestat de poliţişti după ce a comis nu mai puţin de opt furturi din autoturisme.
ARAD - În zona Pieţei Obor nu e loc,
duminică, nici să arunci un ac. Maşinile
sunt parcate peste tot: pe şosea, pe spaţiile
verzi, pe domeniul privat şi, în pofida tuturor
acestor locuri de parcare neconvenţionale, unele
dintre vehicule sunt nevoite să aleagă pentru
staţionare o altă zonă.
Mazda isi aniverseaza in stil mare iomplinirea a 20 de ani
de la nasterea roadster-ului MX-5. Imagini 
ARAD - Strada Horia a fost închisă astăzi
circulaţiei, între orele 9 şi 12. Copiii au
sărbătorit cu această ocazie Ziua
Fără Maşini. Au fost organizate concursuri
de biciclete şi role între elevii Şcolii
Generale Mihai Eminescu, pe grupe de vârste.
Imagini 
ARAD - Trafic infernal cu ocazia „Zilei
fără maşini”. Strada Horia va fi
folosită în acest an ca etalon în cadrul
acţiunii „22 Septembrie - Ziua fără
maşini” – în cadrul
Săptămânii Mobilităţii Europene.
Rezultatele extragerilor din data de 01-03-2026 sunt următoarele:
Președintele rus Vladimir Putin a declarat că uciderea liderului suprem iranian Ali Khamenei și a unor membri ai familiei sale a fost o crimă 'cinică' ce a încălcat toate normele moralității umane și legii internaționale, relatează Reuters și AFP.
3
ARAD. La sfârşitul acestei săptămâni, fotbalul judeţean se pune în mişcare în mod oficial, odată cu disputarea optimilor de finală din Cupa României, ediţia 2026-2027.
ANDORRA LA VELLA. De doi ani purtătoare a ecusonului FIFA, arbitrul arădean Andreea Şuşcă (25 ani) este în faţa unui moment important al carierei sale: debutul în competiţiile internaţionale de seniori.
Doar un loc mai este disponibil în play-off. La el mai speră, încă, ambele echipe. La ora 20.00, însă, s-ar putea ca și locul 6 să fie ocupat.
1
FCC UAV Arad a trecut cu 2-0 la general de Sportul, după două meciuri diferite, conducând în ambele. În primul s-a impus la o diferență de 11 puncte, în al doilea de 60.