Timp de trei zile, în cadrul unei acţiuni rutiere, poliţiştii de la Seviciul Rutier Arad au reţinut 17 pemise auto, au verificat sute de autoturisme şi au descoperit infracţiuni în trafic.
Parte din schela folosită la reabilitarea podului din Grădişte s-a prăbuşit peste cinci maşini şi un trecător.
Programul naţional Rabla a început cu modificări şi schimbări faţă de anii precedenţi.
Iubitorii de maşini şi mulţi cai puterte s-au întrecut pe un circuit special amenajat în cadrul târgului TransportAR organizat la Expo Arad. De la concursuri de îndemânare, la cele de tunning, toate au atras sute de spectatori.
ARAD. Miercuri, 22 mai in jurul orelor 16.00 pe strada C-tin Brancoveanu a avut loc un grav accident de circulatie. Datorita vitezei, a neatentiei si a neacordarii de prioritate, un barbat a ajuns in stare grava la spital.
Local
Parcul Eminescu din Arad a devenit joi, 2 aprilie, locul în care jandarmii s-au întâlnit cu publicul, cu ocazia evenimentului „Ziua Porților Deschise”, organizat pentru a marca 176 de ani de la înființarea Jandarmeriei Române.
România
Coiful de aur de la Coțofenești și două dintre cele trei brățări dacice din aur furate anul trecut de la Muzeul Drents din Olanda și recuperate au fost returnate României, a anunțat joi Parchetul olandez într-un comunicat de presă publicat pe site-ul său.
România
Fostul președinte al Autorității Electorale Permanente (AEP), Toni Greblă, a fost declarat în conflict de interese administrativ și incompatibilitate de către Agenția Națională de Integritate (ANI).
România
Șefa diplomației române, Oana Țoiu, a discutat joi cu ministrul de Externe al Regatului Țărilor de Jos, Tom Berendsen, despre recuperarea coifului de la Coțofenești și a brățărilor dacice.