Autorităţile de frontieră ungare au informat Poliția de Frontieră, că în perioada 29 octombrie - 1 noiembrie, pe teritoriul Ungariei, va fi restricţionată circulaţia tuturor autovehiculelor cu o capacitate mai mare de 7,5 tone. Măsura este luată de autorităţile ungare ca urmare a faptului că la 1 noiembrie, se celebrează „Ziua Tuturor Sfinţilor”, declarată zi de sărbătoare naţională, nelucrătoare.
Începând cu data de 21 iulie, pe tronsonul de autostradă situat între Pecica și Punctul de Frontieră Nădlac II, a fost instituită limitarea vitezei la maximul admis de 100 de kilometri pe oră. Măsura vine ca urmare a celor 7 accidente produse pe acest tronson, soldate 4 persoane decedate și 14 rănite. În acest context, polițiștii au efectuat o acțiune, folosind aparatul radar, pentru a vedea dacă se respectă limita de viteză. În timpul acțiunii, aparatul radar a înregistrat viteze și de peste 200 de km/h.
România
Noii miniștri din Guvernul Bolojan - Radu Miruță (Apărare) și Irineu Darău (Economie) - au depus jurământul de învestitură, marți, în cadrul unei ceremonii desfășurate la Palatul Cotroceni.
Local
Un bărbat prins drogat și fără permis la volan a încercat să îl mituiască pe un polițist, pentru a scăpa de dosarul penal.
Local
Numărul pacienţilor cu afecțiuni respiratorii de sezon a crescut cu 40% faţă de săptămâna precedentă.