Specialiştii din cadrul Direcţiei de Sănătate Publică Arad ne recomandă câteva măsuri preventive.
Regulamentul privind activitatea de transport în regim de taxi va fi modificat de administraţia locală. Propunerea este afişată la transparenţă.
Un Centru SPA, un debarcader, aquaparc şi o sală multifuncţională după acoperirea patinoarului, planurile Primăriei.
ARAD. Semnarea noului acord cu Fondul Monetar Internaţional, Banca Mondială şi Comisia Europeană, un acord de tip preventiv, este considerată de deputatul Dorel Căprar ca fiind un semn de credibilitate pe care România îl dă investitorilor.
ARAD. Amenzi și plângeri penale după ce au fost făcute defrișări de masă lemnoasă în zona Parcului Lunca Mureșului pe raza județului Timiș.
România
Premierul desemnat, Siegfried Mureşan, a declarat joi că una dintre măsurile din programul său de guvernare este înfiinţarea unei singure Poliţii naţionale, respectiv un singur tip de poliţist pe tot teritoriul României, şi un singur punct de lucru al statului cu cetăţeanul, indiferent dacă are nevoie să-şi reînnoiască buletinul, să înmatriculeze un autoturism sau să îşi facă paşaport.
Mapamond
Un judecător federal a dispus joi ca președintele SUA, Donald Trump, să restabilească accesul la Casa Albă pentru jurnaliștii de la CNN, MS Now și Politico, afirmând că interdicția impusă celor trei instituții media este probabil neconstituțională, relatează Reuters și AFP.
Local
Timp de două zile, pe 26 și 27 septembrie, în Piața „Avram Iancu” se va desfășura o nouă ediție a pieței producătorilor arădeni.
România
Sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat, joi dimineața, o țintă aeriană care a pătruns în spațiul aerian național prin nordul județului Botoșani, a evoluat timp de aproximativ patru minute în spațiul aerian național, după care s-a prăbușit în apropierea localității Solca, județul Suceava, fără a produce victime sau pagube materiale.
ARADON Sport local
FCC UAV ICIM Arad joacă vineri un amical cu CS Universitatea Cluj-Napoca, primul joc acasă după cinci luni.
Local
Anghel: „PSD spune că vrea stabilitate, dar mută poarta de fiecare dată când mingea se apropie”
Mapamond
Ministrul rus de externe, Serghei Lavrov, a respins din nou miercuri, în cursul unei reuniuni a Consiliului de Securitate al ONU, apelurile pentru o încetare a focului în războiul Moscovei împotriva Ucrainei, scrie dpa.
1
Mapamond
Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a denunţat miercuri, de la tribuna ONU, „nebunia” ucigaşă a omologului său rus Vladimir Putin, îndemnându-şi aliaţii să menţină sancţiunile împotriva Moscovei, singura modalitate de a opri robinetul războiului, notează AFP.
1
România
Președintele Nicușor Dan a vorbit, miercuri, în cadrul dezbaterii din Consiliul de Securitate al ONU cu tema „Menținerea păcii și a securității în Ucraina”, despre implicațiile războiului pentru securitatea României și a regiunii Mării Negre, menționând incidentele în care drone rusești au intrat în spațiul aerian românesc și apropierea unei drone navale de instalațiile offshore de gaze Neptun Deep. El a reafirmat susținerea României pentru o pace justă și durabilă în Ucraina și pentru respectarea Cartei ONU.
1