ARAD. În Rotonda Muzeului Național al Literaturii Române, a avut loc, marţi, Gala Premiilor Asociației Publicațiilor Literare și Editurilor din România (APLER), ediţia a XIV-a.
ARAD - A inceput noul sezon al Cenaclului Uniunii
Scriitorilor din România, filiala Arad.
Arad - Curtea de Apel Timişoara judecă mâine recursul formulat de procurori la încheierea dată de judecătorul Tribunalului Arad prin care admite în parte excepţia de neconstituţionalitate formulată de avocatul Gheorghiţă Mateuţ în procesul în care primarul Aradului este inculpat.
România
Președintele Confederației Patronale Concordia, Dan Șucu, declară că în multe sectoare de activitate economică se simt „mugurii unei crize”, generată de cheltuirea nejudicioasă a banului public și de birocratizarea excesivă.
România
Prim-ministrul Ilie Bolojan a afirmat, vineri, în cadrul Consiliului Național Tripartit, că măsurile cuprinse în proiectele de lege privind reforma administrativă și relansarea economică vor fi adoptate simultan, întrucât aplicarea reformei administrative va crea spațiul fiscal necesar pentru implementarea soluțiilor de relansare economică.
Mapamond
Un oficial militar rus de rang înalt, locotenent-generalul Vladimir Alekseiev, a fost transportat de urgență la spital după ce a fost împușcat vineri într-un imobil rezidențial din sud-vestul Moscovei, a relatat presa de stat, citând anchetatori, conform Reuters și AFP.