ARAD. Parlamentul European a început dezbaterile asupra proiectului de raport „Dimensiunea socială a sportului”, întocmit de către grupul Popularilor Europeni, al cărui raportor este europarlamentarul arădean Iosif Matula.
ARAD. Europarlamentarul Iosif Matula şi-a prezentat raportul de activitate.
ARAD. Comisia Europeană triplează sumele pentru mediu, declară europarlamentarul Iosif Matula.
ARAD. La sfârşitul săptămânii, europarlamentarul Iosif Matula a vizitat-o pe Ana Sereş, la împlinirea a 104 ani. Cu prilejul acestei vizite, împământenite deja de câţiva ani, Iosif Matula a fost impresionat de vitalitatea „nanei Ana”, aşa cum este ea cunoscută în Sintea Mare.
ARAD. Municipiul Arad a aderat la Convenţia Primarilor – un document prin care peste 1600 de oraşe din Uniunea Europeană s-au angajat ca, până în 2020, să reducă emisiile de dioxid de carbon, cu cel puţin 20%.
Mapamond
Nivelul foarte scăzut al Dunării a făcut vizibile rămășițele vechiului Pod al lui Constantin, construit în anul 328 d.Hr., în timpul împăratului Constantin I.
Mapamond
Turcia a cerut Rusiei şi Ucrainei să instituie un moratoriu asupra atacurilor care vizează navele comerciale din Marea Neagră, a declarat sâmbătă ministrul turc de externe, Hakan Fidan, transmite AFP.
Mapamond
Cancerul de care suferă fostul preşedinte american Joe Biden s-a agravat, prezentând metastaze „la nivelul oaselor şi nu numai”, a declarat fiul său, Hunter, într-un interviu pentru BBC, care a adăugat că boala este foarte dureroasă şi foarte invalidantă, au consemnat AFP şi Reuters
România
Categoria I a jocului Loto 6/49 înregistrează un report de peste 50,06 milioane de lei (peste 9,53 milioane de euro), în timp ce la Noroc depăşeşte 3,85 milioane de lei (peste 733.700 de euro), informează Loteria Română.
Mapamond
Șefa diplomației bulgare, Velislava Petrova, a convocat-o pe ambasadoarea Ucrainei la o întâlnire, luni, în urma prăbușirii unei drone sâmbătă în apropierea graniței cu România și a unei conducte strategice de gaze, a declarat ministerul de la Sofia pentru AFP.
Mapamond
Președintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a discutat sâmbătă, în Serbia, un aliat tradițional al Moscovei, cu omologul său Aleksandar Vucic despre energie, securitate și Uniunea Europeană, în contextul în care Ucraina încearcă să își consolideze sprijinul internațional pe fondul intensificării atacurilor rusești, informează EFE.
1
Mapamond
Iranul a condiționat sâmbătă redeschiderea Strâmtorii Ormuz de acordarea unor compensații din partea Statelor Unite pentru presupuse încălcări ale memorandumului de înțelegere convenit în iunie, în timp ce Republica Islamică și Omanul avansează în negocierile pentru stabilirea unei noi rute de navigație pe această cale navigabilă strategică, informează EFE.
Mapamond
Kievul și Bruxelles-ul încearcă să atragă Tbilisi într-un nou conflict armat cu Rusia, a declarat sâmbătă Ministerul rus de Externe, cu ocazia marcării războiului din 2008 din Georgia și a tensiunilor nerezolvate dintre statul georgian și republicile separatiste Abhazia și Osetia de Sud, informează EFE.
3