Propus, iniţial spre amânare, derby-ul B.C. ICIM - MCM Târgovişte se va disputa, în cele din urmă, conform programării iniţiale, sâmbătă, în „Polivalenta” arădeană.
Cu Bianca Urban (probleme cu coloana) şi Biljana Savic (comoţie la unul din antrenamentele săptămânii) incerte, iar grecoaica Stavroula Prassa nerefăcută după accidentarea suferită la cotul mâinii drepte, B.C. ICIM Arad pleacă de astăzi spre Alexandria, via Bucureşti, pentru confruntarea de sâmbătă, ora 18, cu echipa ex-arădencei Dana Bucică.
Surse demne de încredere din anturajul grupării campioane, MCM Târgovişte vorbesc despre o posibilă solicitare de amânare a derby-ului cu B.C. ICIM, programat pe 20 februarie, la Arad, la doar două zile distanţă de „sfertul” european al „galacticelor” de pe Dâmboviţa.
MCM Târgovişte are mari şanse astăzi să o deposedeze pe BC ICIM Arad de titlul de campioană, jucând de la ora 19.00 meciul trei al finalei cu LMK Sf. Gheorghe în care Părău et comp conduc cu 2-0.
Lidera neînvinsă a Diviziei A de baschet
feminine, MCM Târgovişte a câştigat
la Satu Mare, scor 83-58, ex-arădeanca Anne Marie
Părău fiind coşgeteră cu 17 puncte.
Mapamond
Kremlinul a declarat miercuri că propunerile în vederea încheierii războiului din Ucraina, formulate de Kiev și europeni cu o zi înainte la Oslo și transmise președintelui rus Vladimir Putin de emisarul american Steve Witkoff, „nu conțin mare lucru”, relatează AFP.
Mapamond
Președintele ucrainean Volodimir Zelenski a declarat miercuri că o înghețare a frontului este necesară ca prim pas în discuțiile pentru a pune capăt războiului, relatează AFP și Reuters.
România
Depunerea dosarului de pensionare este un pas important pentru persoanele care se apropie de vârsta de pensionare. Termenul în care trebuie depusă cererea, durata soluționării dosarului și data primei plăți sunt aspecte esențiale pentru viitorii pensionari.
România
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu este audiat miercuri la DIICOT, într-un dosar în care este suspectat că i-ar fi cerut unui bărbat să îi scaneze vila din Mogoșoaia, pentru a descoperi dacă are în casă dispozitive de înregistrare puse de anchetatori, au declarat, pentru AGERPRES, surse judiciare.
2
Local
Raissa Mihali, Flavia Șugar şi Dariana Bora s-au întors cu premii importante de la concursul desfăşurat în Turcia.
Local
Eva Maria Zuba, care e membră a grupului de cateheză al Parohiei Ortodoxe din Curtici, a obținut Premiul I.
2
Local
ARAD. În căutarea unei vieţi cât mai normale, fără durere, Eliza Stancu – fetiţa de şase ani din Şiria, diagnosticată cu tetrapareză spastică, operată în 2024 în SUA – are nevoie din nou de noi.