Fără ca UTA să știe nimic, cei de la Farul Constanța au trimis hârtie la Liga Profesionistă de Fotbal, prin care a solicitat ca partida din etapa a V-a, cu UTA, de la Ovidiu, să fie amânată. Același lucru l-au făcut și celelalte echipe calificate mai departe în Conference League, iar diriguitorii fotbalului românesc au acceptat solicitările.
ARAD. Se întâmplă în fotbalul judeţean. După ce Victoria Felnac nu a mai ajuns la Beliu, pe 23 octombrie, pentru meciul din cadrul primei etape a returului Ligii a 4-a, prezentând acte medicale că a avut mai mulți jucători bolnavi, Asociația Județeană de Fotbal Arad a amânat jocul pentru sâmbătă, 27 noiembrie.
România
Poliţia Rutieră va sancţiona şoferii care opresc pe marginea drumului pentru „celebrele” poze din lanul cu rapiţă.
Local
Călin Bibarţ şi Iustin Cionca, alături de echipele lor de consilieri, şi-au depus candidaturile pentru alegerile din 9 iunie.
Local
Primăria Municipiului Arad anunţă că, începând de luni până joi, aici nu se va putea parca din cauza lucrărilor.
Advertorial
Firma BADER a preluat fabrica din Curtici România in 28.03.2024 prin achiziționarea de la grupul Coindu, astfel că, acum, compania face parte din BADER Group, alăturându-se întreprinderilor de producție din Polonia, Ucraina și Bulgaria.