După ce s-au impus în campionat, elevii antrenaţi de Roland Nagy au câştigat, azi, un trofeu râvnit şi de Gloria.
ARAD. Zi scurtă la BRD Arad Challenger, meciuri de două seturi stabilind semifinalele de sâmbătă: Riba (Spania; favorit 1) vs Pouille (Franța) și Dzumhur (Bosnia Herțegovina; 5) vs Buchanan (SUA), primii 3 fiind prezenți pe tabloul principal al ediției din acest an de la Roland Garros.
Șoimii Pâncota este la un punct de o mare performanță: promovarea în liga secundă. Marele meci, contra sebișenilor.
INEU. Venirea lui Dan Mănăilă pe banca tehnică a celor de la CS Ineu s-a dovedit a fi un şoc pozitiv. După ce au încurcat vecinii din Pâncota, ineuanii au spulberat gruparea din Baia Mare, cu un 5-1, care ne scuteşte de prea multe comentarii.
Meciul etapei, seria a V -a a Ligii a III-a se dispută la Sebis, între National din localitate și Metalurgistul Cugir.
Local
ŞIRIA. Weekend-ul trecut, copiii din cadrul Clubului „Micii măderătani” s-au bucurat de doua zile frumoase petrecute la Casa Schneider din Șiria.
ARADON Sport local
MOGOŞOAIA. După ce Andreea Şuşcă, Ovidiu Haţegan, Mircea Ardelean şi Cristian Căşuţ au trecut cu brio peste testele susţinute cu loturile de arbitrii din primele două eşaloane ale fotbalului românesc, la rând au venit „cavalerii fluierului” din Liga 3 şi cei care aspiră la acest statut.
Local
Betonul podului reabilitat din Șicula se sfarmă, scările „pleacă la plimbare”, iar Consiliul Județean acuză un... scandal politic.
UT Arad
După plecarea lui Costache, ex-rapidistul Gojkovic s-a accidentat și nu va mai evolua pentru UTA.
3
Local
Încă din luna mai a anului trecut, judecătorii Curții Supreme amână sentința în dosarul concursurilor măsluite din Ministerul Agriculturii.