Arad. Până la urmă, a căzut şi meciul amical de la Mediaş, cu Gaz Metan, UTA rămânând acasă. Partida urma să se dispute azi, de la ora 11.30, dar neînţelegerile cu gazdele au făcut ca partidă să nu mai aibă loc. Vremea de iarnă de la Mediaş i-a făcut pe cei de la Gaz Metan să protejeze gazonul şi au propus un teren sintetic.
MIAMI. Un număr de 12 aşi a reuşit arădeanul Marius Copil (locul 144 ATP) în meciul cu francezul Guillaume Rufin (locul 92 ATP), insuficienţi pentru calificarea în turul secund al Mastersului de la Miami (premii în valoare de 4.330.625 de dolari). Copil a cedat cu scorul de 4-6, 6-4, 1-6, după o oră şi 54 de minute de joc, deşi a început actul decisiv cu un break.
MIAMI. Tenismanul arădean Marius Copil, locul 144 ATP, a acces pe tabloul principal al turneului de la Miami, atingând pentru prima dată această fază într-o competiție de Master 1000.
ARAD. Nu mai puțin de cinci criterii de licențiere trebuie îndeplinite de orice echipă care dorește să ajungă în prima divizie. UTA s-a pus cu „burta pe carte” azi, președintele Giovanni Catanzariti și directorul de competiții, Dorin Stana lucrând la dosar de la primele ore ale dimineții.
ARAD. Şase echipe de liceu s-au întrecut, zilele trecute, pentru Cupa 8 Martie la fotbal feminin. În marea finală, Colegiul Tehnic de Construcţii şi Protecţia Mediului Arad a trecut de Liceul Tehnologic Beliu, scor 2-0.
Mapamond
Conservatorul proeuropean Peter Magyar a repurtat o victorie categorică la alegerile legislative din Ungaria duminică în faţa naţionalistului Viktor Orban, a cărui înfrângere constituie de asemenea un eşec al preşedintelui american Donald Trump care îi oferise sprijinul său, relatează France Presse.
România
Președintele Nicușor Dan l-a felicitat duminică seara pe Peter Magyar pentru victoria în alegerile din Ungaria, subliniind că 'poporul maghiar a vorbit cu o voce clară și puternică' la scrutinul parlamentar desfășurat în țara vecină.
Mapamond
BUDAPESTA. Prim-ministrul ungar Viktor Orban şi-a recunoscut înfrângerea în alegerile parlamentare în faţa liderului opoziţiei, Peter Magyar.
2
Mapamond
Partidul de opoziție Tisza din Ungaria ar urma să obțină 135 de locuri în Parlamentul format din 199 de membri, o majoritate de două treimi, conform rezultatelor parțiale după numărarea a 45,7% din voturile exprimate la alegerile legislative, a anunțat duminică Biroul Electoral Național, relatează Reuters.
Local
A fost cunoscut îndeosebi pentru implicarea sa civică înainte de a deveni parlamentar AUR. Avea 59 de ani.
5
Mapamond
Preşedintele american Donald Trump a ameninţat duminică China, unul dintre principalii parteneri comerciali ai Statelor Unite, cu tarife vamale de 50% dacă Beijingul va oferi ajutor militar Iranului în războiul din Orientul Mijlociu, relatează AFP.
3
Mapamond
Președintele american Donald Trump a anunțat duminică că a ordonat Marinei SUA să instituie imediat o blocadă navală în Strâmtoarea Ormuz, ca răspuns la refuzul „intransigent” al Iranului de a renunța la ambițiile sale nucleare, în timpul negocierilor de pace de la Islamabad, relatează AFP și Reuters.
2