ARAD. O singură înfrângere în actualul sezon a bifat Univ Goldiş ICIM, cea mai valoroasă echipă din sportul arădean, în cele 26 meciuri disputate pe cele trei fronturi: campionat-Cupă-Liga Europei Centrale.
VLADIMIRESCU. Conştienţi că doar punând accentul pe schimbul de mâine, nu vor (mai) fi nevoiţi să scoată bani din buzunare pentru transferuri, oficiaii grupării fotbalistice de Liga IV, Gloria Arad, au organizat, în sala de sport din comuna Vladimirescu, un turneu amical pentru jucători născuţi 1998 sau mai mici.
VLADIMIRESCU. Cum parteneriatul CS Vladimirescu – Crişul Chişineu Criş a murit din faşă, Cristi Sculici s-a văzut pus în situaţia de a se reorienta.
BUCUREŞTI. Cadou otrăvit din partea FR Fotbal. Oficialii CS Vladimirescu au fost înştinţaţi că au rămas fără două puncte din zestrea de cinci strânsă în turul actualului sezon de Liga III.
Faza judeţeană a Olimpiadei Naţionale a Sportului Şcolar, ciclul gimnazial, la volei feminin a fost câştigată de Liceul „Atanasie Marienescu” Lipova.
România
Șefa diplomației române, Oana Țoiu, a avut duminică o convorbire telefonică cu viitoarea ministră de Externe a Ungariei, Anita Orban, discuția fiind axată pe o nouă abordare a politicii externe maghiare „bazată pe respect reciproc și pe ambiția comună de a crește calitatea vieții cetățenilor noștri”.
Mapamond
Restabilirea și respectarea drepturilor minorității etnice maghiare din Ucraina vor fi o condiție a reconstruirii relațiilor cu Kievul, a anunțat luni liderul partidului Tisza, Peter Magyar, a cărui formațiune a câștigat alegerile parlamentare desfășurate duminică în Ungaria, transmit MTI și Reuters.
3
Mapamond
Președinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, a anunțat luni că este pregătită să lucreze cu câștigătorul alegerilor parlamentare din Ungaria, Peter Magyar, pentru a debloca miliarde de euro din fondurile UE de îndată ce noul guvern de la Budapesta își va prelua mandatul, transmite DPA.
1
Mapamond
Șeful agenției maritime a ONU a declarat luni că nicio țară nu are dreptul de a bloca navigația în strâmtoarea Ormuz, o rută comercială paralizată de războiul actual între SUA și Iran, relatează AFP.
Mapamond
Vicepreședintele guvernului italian, Matteo Salvini, liderul formațiunii de extrema dreaptă Liga, și-a exprimat luni regretul în legătură cu înfrângerea suferită de partidul premierului ungar, Viktor Orban, atribuind-o în parte înghețării fondurilor destintate Ungariei de către Uniunea Europeană, relatează EFE.
2
Local
Bărbatul a fost condus la o unitate medicală, în vederea recoltării de probe biologice, iar în baza probatoriului administrat, acesta a fost reținut pentru 24 de ore.
2