ARAD - Echipa de oină UNIVEST din cadrul Universităţii de Vest „Vasile Goldiş” Arad a câştigat în faţa echipei Viitorul Almaş.
18 este ora de start a partidei de miercuri, 18 august, dintre echipele Viitorul Satu Nou - CS Ineu, joc reprogramat din etapa inaugurală a Ligii IV la fotbal.
ARAD - Nou venitul Voiculeţ a marcat la primul său joc în tricoul alb-roşu, arădenii câştigând cu scorul de 2-0.
Arad - Azi dimineaţă, pe stadionul „Francisc Neumann”, UTA a trecut de FC II Timişoara, scor 4-2, într-un joc amical de verificare.
Arad - Prima fază națională a Cupei României a adus față în față, la Arad, Gloria și Național Sebiș,pe terenul Sega. După un meci mai mult decât palpitant, elevii lui leontin Pința au câștigat cu scorul de 1-0, însă doar după ce sebișenii au ratat un penalty în minutul 90.
Planul de intervenție preventivă a fost activat, duminică seară, la nivelul Aeroportului Internațional Henri Coandă București după ce o aeronavă cu 180 de pasageri și 6 membri ai echipajului a semnalat activarea unui senzor de presurizare la nivelul cabinei.
NASA a anunţat că intenţionează să lanseze la 6 martie misiunea Artemis 2, în cadrul căreia astronauţii vor zbura în jurul Lunii pentru prima dată după mai bine de 50 de ani, transmite AFP.
1
Postul Paștelui sau Postul Mare este cea mai importantă perioadă de post din calendarul creștin. El simbolizează cele 40 de zile de post și rugăciune prin care credincioșii se pregătesc sufletește pentru Paște — Învierea lui Iisus Hristos.
Mesajele RO-ALERT vor avea, pe viitor, sunete diferite în funcție de tipul mesajului și de gravitatea situației, în acest context fiind dezvoltate mai multe niveluri de alertă, a informat, duminică, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență (DSU), Raed Arafat, potrivit Agerpres.
Tânăra este din Dezna, iar în urma deciziei de a conduce deși nu avea permis s-a ales cu dosar penal.
1
Deși avea ordin de protecție și nu se putea apropia de fosta soție, un bărbat din Mișca a decis să încalce această restricție și a fost arestat.
Preşedintele american Donald Trump a anunţat sâmbătă că creşte la 15% noua taxă vamală pe care o introdusese vineri, după ce Curtea Supremă a Statelor Unite a decis că aşa-numitele "taxe reciproce" pe care le-a decretat din 2025 sunt ilegale, transmite AFP.
Pakistanul a afirmat într-un comunicat datat 21 februarie, dar publicat abia duminică la primele ore, că a lansat atacuri aeriene asupra unor obiective din Afganistan, informează Reuters.
1
Polițiștii Serviciului de Investigare a Criminalității Economice au desfășurat un control la o societate comercială din Pâncota, descoperit sute de articole contrafăcute.