VLADIMIRESCU. 49 de locuri pe podium, la turneele naţionale şi internaţionale, au obţinut luptătorii tânărului club arădean.
SUBOTICA.După 20 ani, Hajas Gabriel Bucher a revenit într-un concurs de veterani pe care l-a câştigat.
TIMISOARA. Zilele trecute, la Timişoara, a avut loc „Memorialul Aurel Dincă” la lupte greco-romane, destinat copiilor, cadeţilor şi juniorilor. Judeţul nostru a fost reprezentat de trei cluburi: CSŞ-LPS Arad, CS Felnac şi CS Glogovăţ 2010. Cel mai bine reprezentat a fost CSŞ – LPS, antrenorii Ioan Coste şi Ovidiu Burghelea scoţând nu mai puţin de 9 medaliaţi.
ARAD. Aproape toate secţiile incluse în organigrama Clubului Sportiv Municipal au adus medalii – 142 la Campionatele Naţionale şi 45 la Cupa României – în 2011.
LIGNANO. Sensei Teo Răduţ are toate motivele să se mândrească de sportivii pe care îi pregăteşte la Shodan Arad. Într-o companie selectă, cu 1400 sportivi din 22 ţări, Shodan a obţinut trei medalii la „mondialele” de karate din Italia.
Mapamond
Preşedintele rus Vladimir Putin a semnat luni un decret care măreşte cu 15.500 numărul autorizat de militari din cadrul forţelor armate, fiind a patra sa decizie de acest tip din acest an, relatează AFP.
Ştiri sportive
Reprezentativa de fotbal a României a fost învinsă fără drept de apel de formația Bosniei-Herțegovina, cu scorul de 4-2 (3-1), luni seara, pe Arena Națională, fără spectatori, în Grupa B4 a Ligii Națiunilor.
România
Statele Unite ale Americii și România au marcat livrarea primelor nouă vehicule amfibii de asalt (AAV) către România, o „etapă importantă în cooperarea în domeniul apărării dintre SUA și România și consolidând securitatea NATO pe coasta Mării Negre și de-a lungul Flancului estic al Alianței”, informează Ambasada SUA la București.
România
Doar doi miniştri propuşi în Cabinetul Mureşan au fost avizaţi favorabil, luni, în comisiile parlamentare reunite.
România
Partidul Național Liberal ia în considerare sesizarea Curții Constituționale pentru un conflict juridic de natură constituțională, în cazul în care Guvernul propus de premierul desemnat Siegfried Mureșan nu trece în Parlament, iar președintele țării nu convoacă alegeri anticipate, a declarat, luni, deputatul liberal Alexandru Muraru.
Mapamond
Secretarul general al ONU, Antonio Guterres, a făcut din nou apel luni la Israel să pună capăt „anexării progresive” a Cisiordaniei, calificând drept profund alarmant nivelul violenței în regiune, relatează France Presse.
Local
Șoferii care circulă pe drumurile naționale și pe autostrada de pe raza județului Arad vor fi întrebați de unde vin și unde merg.
3
Local
Încep marţi seara şi vor continua în cursul zilei de miercuri. Tratamentele vor fi efectuate prin termonebulizare.
Local
De asemenea, au avut loc discuții privind perspectivele și noile oportunități de colaborare dintre cele două municipalități.