ZALĂU. Singurul reprezentant al sportului cu mănuşi care ţine aprinsă flacăra boxului arădean, Ruben Stoia, pregăteşte o nouă generaţie de campioni. Cu muncă, ambiţie şi ... turnee de pregătire. Cum s-a întâmplat, la sfârşitul săptămânii trecute, la Zalău, unde şapte pugilişti de la Box Club Ruben Stoia au urcat pe podium.
BOTOȘANI. Trei medalii au cucerit atleții de la CS Universitatea Arad la Campionatul Național de Cros care a avut loc sâmbătă la Botoșani. Roxana Bîrcă și Cristina Simion (dublă legitimare CSA Steaua – CSU Arad) au ocupat locurile doi, respectiv trei la senioare, iar Nicolae Coman (Steaua – CSU Arad) s-a clasat pe locul secund la categoria tineret.
România
Premierul Ilie Bolojan declară că stabilirea impozitului pe proprietate, bazat pe valoarea de piață, nu va determina în mod automat noi majorări.
România
România ar putea fi reprezentată la prima reuniune a Consiliului pentru Pace din 19 februarie doar în cazul în care în acest format sunt acceptate şi ţări nesemnatare a Cartei, au declarat, joi, surse politice.
Mapamond
Canada este "în doliu", a declarat miercuri premierul Mark Carney, la o zi după masacrul de o „cruzime neobişnuită”, soldat cu nouă morţi într-un orăşel izolat din vestul ţării, unde o persoană a deschis focul într-un colegiu-liceu, relatează AFP.
Mapamond
Actorul american James Van Der Beek, protagonistul popularului serial TV despre adolescenţi „Dawson's Creek”, a murit miercuri la vârsta de 48 de ani din cauza unui cancer, a anunţat soţia lui pe reţelele de socializare, relatează AFP şi Reuters.
România
Postul Realitatea Plus a fost sancționat de Consiliul Național al Audiovizualului cu obligarea de a difuza, joi, 19 februarie, timp de trei ore, în prime time, doar textul deciziei de sancționare.
România
Centrele militare județene ar urma să treacă în administrarea totală a Ministerului Apărării de la data de 1 ianuarie 2027, a declarat premierul Ilie Bolojan.
Local
Peste 3.700 de gospodării din județul Arad solicită panouri solare și sisteme de stocare a energiei electrice.