Peste 300 sportivi de la 48 cluburi din ţară s-au luptat pentru câştigarea unor medalii cât mai strălucitoare la Campionatul Naţional de înot, categoriile seniori, tineret şi juniori. Sportivii de la CSŞ Gloria Arad (prof. Sebastian Lucaci), care sunt şi componenţi ai lotului naţional al României, au avut un parcurs excelent urcând de zece ori pe podiumul de premiere. Din totalul de medalii câştigate, cinci reprezintă titluri naţionale de tineret.
Înotătorii Clubului Sportiv Municipal Arad au continuat seria succeselor în acest sezon. Sportivii antrenaţi de Barta Daria, Stertl Monica şi Liptak Martin au participat la tradiţionalul concurs internaţional Memorialul „Petre Lovas”, organizat în Timișoara, ajuns la ediţia XIII, cu participarea a peste 25 cluburi din Serbia, Ungaria şi România.
România
Responsabilii politici trebuie să se preocupe mai mult de problemele structurale și mai puțin de zgomot și lozinci, a transmis, vineri, președintele Nicușor Dan, ca reacție la datele publicate de Institutul Național de Statistică (INS), potrivit cărora țara noastră a încheiat anul trecut în recesiune tehnică.
România
Premierul Ilie Bolojan a declarat, vineri, referitor la amânarea deciziei CCR în cazul pensiilor magistraților, că „aceste amânări sunt nesănătoase din toate punctele vedere pentru încrederea publică”, menționând că e foarte probabil să aibă ca efect constatarea de către Comisia Europeană că țara noastră nu a îndeplinit acest angajament și va pierde banii care sunt reținuți, aproximativ de 231 de milioane de euro.
România
O persoană a murit, vineri, în urma unui incendiu care a cuprins mai multe autovehicule pe Bulevardul Constructorilor, din Sectorul 6 al Capitalei.
Local
Joi, 12 februarie 2026, fost prezentat publicului arădean noul proiect social-educațional al Patriarhiei Române, intitulat Centrul de activități cu tineretul „Sfântul Ilie Tesviteanul”, în cadrul unei întâlniri desfășurate în sala de conferințe a Hotelului Continental-Forum din municipiu.
România
Prim-ministrul Ilie Bolojan a declarat, vineri, că ajutorul pe care România l-a acordat Ucrainei, anul trecut, a fost în jur de 50 de milioane de euro, printr-o alocare bugetară la NATO.
Local
În perioada 7–9 mai, UAV găzduiește a IX-a ediție a ICIREd, o conferință internațională care va reuni cercetători de prestigiu și inovatori din țară și din străinătate.
4
Local
O suprafață de aprozimativ 3,5 hectare s-a transformat într-o adevărată groapă de gunoi, mai mult de jumătate din deșeurile abandonate fiind de origine textilă.
1
Local
Primarul Călin Bibarț adresează un ultim apel public către proprietarii acestor autovehicule, solicitându-le să le revendice înainte de finalizarea procedurilor legale.