Premise. Este de notorietate faptul că precedenta guvernare a adus țării și Aradului, pe lângă alte beneficii amare, închiderea sau comasarea de unități spitalicești. Pretextul: eficientizare şi economie.
ARAD. Schema de personal a Laboratorului de analize medicale din cadrul Spitalului Clinic Judeţean de Urgenţă Arad s-a îmbogăţit cu un medic.
ARAD. Suprapunerile de reţete, consultaţii şi investigaţii se află în atenţia Casei de Asigurări de Sănătate.
Ministerul Sănătăţii propune taxe de 4-5 ori mai mici decât cele pe care şi le doreau medicii de familie.
Despre serviciile medicale cu taxă acordate asiguraţilor şi cele pentru care nu se percepe nicio plată suplimentară.
Local
Participanții au pornit din Piața Avram Iancu și au făcut o primă oprire la Spitalul Matern, după care s-au îndreptat înspre Catedrala Arhiepiscopală „Sfânta Treime”, unde au fost întâmpinați de ÎPS Timotei.
Mapamond
Un atentat cu încărcătură explozivă a fost dejucat sâmbătă la Paris în fața filialei Bank of America grație intervenției poliției, ce a reținut un bărbat care se pregătea să declanșeze dispozitivul, transmite AFP.
Local
ARAD. Senatorul liberal arădean Glad Varga, președintele Comisiei pentru Mediu, anunță o inițiativă legislativă menită să asigure continuitatea investițiilor în energie regenerabilă.
Mapamond
Echipajul misiunii Artemis 2, prima misiune spre Lună cu echipaj uman a NASA în peste o jumătate de secol, a ajuns la Centrul Spaţial Kennedy înainte de lansarea anunţată pentru data de 1 aprilie, transmite vineri Space.com.
Local
Minorul a fost prins în flagrant pe data de 27 martie, în București, în timp ce ridica un colet cu mai multe tipuri de droguri, provenite din Olanda. Tribunalului Arad a dispus arestarea preventivă a băiatului, pentru 30 de zile.
Local
ARAD. Un porumbel rămas agățat pe cabluri, la o înălțime de aproximativ șase metri, în zona UTA, a fost salvat sâmbătă, în jurul orei 13:00, de echipajele de intervenție ale Detașamentului de Pompieri Arad.
Local
Europarlamentarul arădean spune că acest acord va duce la stabilitate economică și oportunități pentru România.
5