ARAD. Sala Sporturilor „Victoria” a fost, la sfârşitul săptămânii trecute, gazda ediţiei cu numărul doi a Memorialului „Eugen Roman” la tenis de masă, competiţie organizată în memoria fostului director al CS Municipal Arad.
ARAD. Ediţia cu numărul V a Memorialului „Teo Ţucudean” la handbal masculin, competiţie organizată la sfârşitul săptămânii trecute la Sala Sporturilor, cu sprijinul DJST Arad, a dl Weiss (Germania) şi a fam. Laura şi Adi Dreghici, a adus în sufletele participanţilor regretul dispariţiei sportului cu mingea pe semicerc din peisajul sportiv al Aradului.
Semlecana Semlac şi Viitorul Satu Nou întregesc tabloul echipelor calificate la turneul final.
Sâmbătă s-a disputat la sala de sport a oraşului cea de-a patra etapă zonală a Memorialului “Nicolae Ardelean” la fotbal în sală. Au participat opt echipe, împărţite în două serii.
ARAD. Sâmbătă, la Sântana şi Macea, au loc primele zone ale Memorialului Nicolae Ardelean la fotbal în sală, ediţia III, eveniment organizat de AJF Arad, în amintirea celui care a fost un om de fotbal remarcabil.
Mapamond
Iranul va deschide „un nou front”, în cazul unei invazii terestre americane, în Bab el-Mandeb, o strâmtoare crucială pentru traficul maritim mondial, legând Marea Roşie de Golful Aden, a avertizat miercuri o sursă militară citată de agenţia iraniană Tasnim, potrivit AFP.
Mapamond
Iranul încă analizează o propunere de plan de pace primită din partea SUA prin intermediul Pakistanului pentru a pune capăt războiului declanșat de SUA și Israel, în pofida unui răspuns inițial negativ, a declarat miercuri agenției Reuters un oficial iranian de rang înalt, care a dat de înțeles că, cel puțin până în prezent, Teheranul nu a respins categoric propunerea în toate elementele acesteia.
Mapamond
Americanii Reid Wiseman, Victor Glover și Christina Koch, împreună cu omologul lor canadian Jeremy Hansen, se pregătesc să se îmbarce pe 1 aprilie pentru o călătorie de aproximativ zece zile care îi va purta în jurul Lunii, fără aselenizare, în cadrul misiunii Artemis 2, conform unui material de prezentare a echipajului publicat miercuri de AFP.
Mapamond
Un plan în 15 puncte, care conține propuneri ale SUA pentru a pune capăt războiului din Orientul Mijlociu, a fost transmis Teheranului prin intermediul unor mediatori pakistanezi, au declarat miercuri pentru AFP doi înalți oficiali de la Islamabad.
Mapamond
Iranul a respins o propunere de plan de pace în 15 puncte primită prin intermediul Pakistanului din partea președintelui american Donald Trump, considerând-o 'excesivă', și în plus a formulat propriile sale condiții pentru încetarea războiului declanșat de SUA și Israel, a relatat miercuri presa de stat iraniană preluată de agențiile Reuters și EFE.
Local
ARAD. A fost (şi de această dată) o evaluare fără emoţii pentru Bogdan Costea, manager al Teatrului Clasic „Ioan Slavici” Arad.
1
Local
ARAD. Asociația More Than a Smile se alătură și în acest an campaniei globale dedicate Purple Day, marcată anual pe data de 26 martie, cu scopul de a crește gradul de conștientizare asupra epilepsiei – o afecțiune neurologică ce afectează milioane de persoane la nivel mondial.