De doi ani, tradiţionala Cupă de iarnă la fotbal în sală a devenit Memorialul „Nicolae Ardelean”, în semn de respect pentru contribuţia adusă de cel alintat Generalul la dezvoltarea sportului rege judeţean. Organizată de Comisia de Competiţii din cadrul AJF Arad, întrecerea din acest an se desfăşoară în perioada 26 ianuarie -16 februarie. S-au format şapte zone, câştigătoarele urmând a-şi disputa trofeul într-un turneu final care, probabil, va avea loc la Arad.
12 ianuarie esta data la care va avea loc a cincea ediției a Memorialul „Monica Anghel”. Regretatul cadru didactic va fi evocat într-un eveniment organizat de Şc. „A. Iancu”, IŞJ şi DJST Arad.
Miercuri, la ora 16.15, la sala sporturilor „Victoria” debutează prima ediţie a „Memorialului Ladislau Brosovszky”. Foştii colegi de la UTA nu l-au uitat şi îl va omagia, cu sprijinul Primăriei, pe cel care a adus atâta mândrie fotbalului arădean.
ARAD. Poligonul de tir „Sorin Babii”, din zona „Pădurice”, găzduieşte o nouă ediţie a Memorialului „Eugen Roman” la tir sportiv.
Vineri, 21 septembrie, la Sala Polivalentă din Arad, cu începere de la ora 9,30, va avea loc Memorialul Ion Buruc la handbal. Participă cinci echipe de juniori II, protagonistele turneului zonal al Campionatului Naţional şi anume: CSŞ Turnu Severin, LPS Banatul Timişoara, Unirea Sânnicolau Mare, CSŞ Lugoj şi Liceul cu Program Sportiv Arad.
România
Mirabela Grădinaru, partenera de viaţă a preşedintelui Nicuşor Dan, s-a întâlnit, la Washington, cu Marta Nawrocka, soţia preşedintelui Poloniei, Karol Nawrocki, informează, miercuri, Administraţia Prezidenţială.
Mapamond
Comedianul Stephen Colbert a anunțat, într-o înregistrare publicată marți, că din luna mai, după ce nu va mai fi gazda emisiunii „The Late Show” de la CBS, va colabora la scenariul și la dezvoltarea unui nou film din franciza „Lord of the Rings” („Stăpânul inelelor”), informează Reuters.
Mapamond
Casa Albă a dat asigurări miercuri că discuțiile cu Iranul continuă pentru a se pune capăt războiului, după ce televiziunea de stat iraniană a transmis că Teheranul a respins un plan de pace propus de SUA, relatează AFP.
România
Guvernul a anunțat că în perioada următoare va fi declarată stare de urgență pe piața țițeiului și a produselor petroliere, urmând să stabilească măsurile necesare pentru reducerea prețului la pompă.
1
Mapamond
Iranul va deschide „un nou front”, în cazul unei invazii terestre americane, în Bab el-Mandeb, o strâmtoare crucială pentru traficul maritim mondial, legând Marea Roşie de Golful Aden, a avertizat miercuri o sursă militară citată de agenţia iraniană Tasnim, potrivit AFP.
1
Mapamond
Iranul încă analizează o propunere de plan de pace primită din partea SUA prin intermediul Pakistanului pentru a pune capăt războiului declanșat de SUA și Israel, în pofida unui răspuns inițial negativ, a declarat miercuri agenției Reuters un oficial iranian de rang înalt, care a dat de înțeles că, cel puțin până în prezent, Teheranul nu a respins categoric propunerea în toate elementele acesteia.
Mapamond
Americanii Reid Wiseman, Victor Glover și Christina Koch, împreună cu omologul lor canadian Jeremy Hansen, se pregătesc să se îmbarce pe 1 aprilie pentru o călătorie de aproximativ zece zile care îi va purta în jurul Lunii, fără aselenizare, în cadrul misiunii Artemis 2, conform unui material de prezentare a echipajului publicat miercuri de AFP.
Mapamond
Un plan în 15 puncte, care conține propuneri ale SUA pentru a pune capăt războiului din Orientul Mijlociu, a fost transmis Teheranului prin intermediul unor mediatori pakistanezi, au declarat miercuri pentru AFP doi înalți oficiali de la Islamabad.
2
Mapamond
Iranul a respins o propunere de plan de pace în 15 puncte primită prin intermediul Pakistanului din partea președintelui american Donald Trump, considerând-o 'excesivă', și în plus a formulat propriile sale condiții pentru încetarea războiului declanșat de SUA și Israel, a relatat miercuri presa de stat iraniană preluată de agențiile Reuters și EFE.
1