SF. GHEORGHE. Exasperat de deciziile arbitrului Andrada Csender în meciul din semifinalele Cupei României, pierdut, după prelungiri, în faţa gazdelor de la Sepsi Sf. Gheorghe, preşedintele Univ Goldiş ICIM, Marcel Urban, a reacţionat.
BUCUREŞTI. În ultima sa şedinţă, Comisia de Disciplină a Federației Române de Fotbal a respins memoriul depus de UTA SA după trei luni de ...deliberări.
Toţi parlamentarii arădeni au semnat memoriul deputatului Dalca privind menţinerea Judecătoriei Gurahonţ.
ARAD. Senatorul Ioan Cristina a anunţat, într-o conferinţă de presă, că el şi deputatul Mihai Calimente le solicită colegilor lor de la PSD, parlamentari de Arad, redactarea şi susţinerea unui memoriu comun pentru includerea celor două pasaje într-un program cu finanţare europeană.
Pe lângă Neagu, a fost suspendat și Faye, după ce utiștii au făcut memoriu să-l scape pe „căpitan” de pedeapsă. În plus, mingile aruncate în teren „costă” 5000 de lei.
Mapamond
Cancelarul german Olaf Scholz a declarat marţi că nu susţine reintroducerea serviciului militar obligatoriu în ţara sa, după modelul suedez, transmite dpa.
Local
Un bărbat cunoscut ca având afecţiuni psihice a dispărut din ambulatoriul spitalului arădean luni, fiind descoperit marţi de poliţişti în zona oraşului Făget.
Local
În perioada 14-17 mai, polițiștii Biroului Siguranță Școlară din cadrul I.P.J Arad au demarat proiectul inițiat la nivel național, de Direcția Siguranță Școlară, denumit „Săptămâna Școală în Siguranță”.
Ştiri sportive
Naţionala Ungariei este prima care a anunţat lotul pentru EURO 2024, Dominik Szoboszlai, fotbalistul lui Liverpool, fiind cel mai cunoscut nume din lotul de 26 de jucători dezvăluit marţi de selecţionerul italian Marco Rossi, transmite presa internaţională.
Mapamond
Preşedintele republican al Camerei Reprezentanţilor, Mike Johnson, şi-a manifestat marţi sprijinul faţă de Donald Trump, venind la procesul penal împotriva acestuia, ce se desfăşoară la un tribunal din New York, unde Johnson a acuzat tabăra adversă a democraţilor preşedintelui Joe Biden că folosește politic justiţia contra candidatului republican la preşedinţie, transmite AFP.
Local
Nădlacul se pregăteşte de sărbătoare. Sâmbătă, 18 mai, parcul mare al oraşului va găzdui Festivalul Cârnatului Proaspăt.