ARAD. Programul pentru Ziua Eroilor anunțat cu câteva zile mai devreme de Prefectura Arad s-a schimbat peste noapte și toată procesiunea religioasă s-a mutat din centru, de la Catedrala Ortodoxă Veche, tocmai în Micălaca, parcul Orizont, la noua biserică ortodoxă.
Primăria Arad are de gând să lanseze un concurs de idei pentru reamenajarea spaţiilor verzi, a locurilor de parcare şi a coborârilor de pe mal în zona 300.
Complexul Sportiv Gemi Sport a ieşit afară: un ştrand, cu trei bazine, a fost inaugurat vineri seara în Micălaca, zona 300.
Un element de muniţie neexplodat şi o grenadă au fost descoperite astăzi în cartierul Micălaca.
ARAD. Pasajul rutier din Micălaca va fi redat circulației în luna iulie. Vestea a fost dată de primarul Aradului, Gheorghe Falcă care a anunțat că mașinile vor putea circula pe ambele sensuri începând din această vară.
Local
Nădlacul va găzdui, în acest weekend, Festivalul Cârnațului Proaspăt, toți pofticioșii fiind așteptați la eveniment.
Evenimente
Ediția a doua a Maratonului Dalia se va desfășura pe 23 mai, în Zona de Agrement Mărului.
Advertorial
Serviciul Parcări Rezidențiale din cadrul S.C. Recons S.A. informează că în perioada 18 – 26 mai are loc preluarea cererilor pentru participarea la licitațiile locurilor de parcare aferente zonelor:
Mapamond
Un șofer care a intrat cu mașina în manifestanți antiguvernamentali în centrul Belgradului, rănind un nonagenar, a fost reținut pentru tentativă de omor, a anunțat joi poliția, relatează AFP.
1
Local
Competiția a avut loc recent în Polonia și a reunit peste 1000 de sportivi din 31 de țări, reprezentând structuri de ordine publică și siguranță națională.
România
Rezultatele extragerilor din data de 14-05-2026 sunt următoarele:
România
Șeful Autorității Vamale Române, Mihai Savin, a fost pus joi sub control judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, de către procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.
1