Un anestezist din Arizona a cumpărat măşti de pe eBay. O asistentă din Ohio a spus că ei şi colegilor ei le este interzis să poarte măşti, de teama că aceasta ar răspândi anxietatea printre pacienţi. O angajată a casei de asistenţă medicală din Arkansas, care a dezvoltat febră, a spus că nu poate fi testată, relatează CNN.
Local
Anul acesta 25 de persoane născute la maternitatea arădeană au depus cereri, cele mai multe în octombrie, respectiv şapte.
1
Local
Furtul a avut loc în luna septembrie, autorul fiind un bărbat de 35 de ani cu antecedente penale. Prejudiciul cauzat se ridică la 21.000 de lei.
Mapamond
Cântăreața americană Taylor Swift a donat 1 milion de dolari către organizația nonprofit Feeding America, principala rețea de combatere a foametei în Statele Unite, transmite marți agenția EFE.
Mapamond
O surpriză regală: prințesa Kate și fiica sa, prințesa Charlotte, au interpretat împreună o melodie la pian în timpul transmisiunii televizate de miercuri seara a concertului de colinde de Crăciun organizat de soția prințului moștenitor William al Marii Britanii, transmite AFP.
Local
ARAD. Un cititor Aradon ne-a transmis, joi, 25 decembrie 2025, un scurt video filmat pe malul Mureşului chiar în ziua de Crăciun.
5
Local
Ca de obicei în ultimul sfert de secol, prima zi a praznicului Naşterii Domnului i-a adus pe membrii Familiei Regale la biserica din sat.
Mapamond
Papa Leon al XIV-lea a îndemnat joi Ucraina și Rusia să găsească „curajul de a se angaja într-un dialog sincer, direct și respectuos”, în tradiționalul său mesaj „Urbi et Orbi” de Crăciun, la Vatican, transmite AFP.