Administrația de la Washington își propune să preleveze teste ADN de la toți migranții reținuți pentru trecerea frontierei în mod ilegal, au anunțat oficiali de la Casa Albă, citați de site-ul publicației Le Figaro.
Un arădean a profitat de situaţia din Siria şi a aderat la o reţea infracţională care trecerea fraudulos migranţi din Siria, via Turcia-Bulgaria-România, urmând ca aceştia să fie trecuţi ilegal frontiera româno-ungară. Este vorba despre Purcariu Adrian George, care a fost dat în urmărire naţională după ce a fost condamnat pentru trafic de migranţi şi grup infracţional organizat. A fost prins de poliţiştii Serviciului de Investigaţii Criminale din cadrul IPJ Arad, Purcariu sustrăgându-se executării pedepsei. Potrivit DIICOT Buzău, Purcariu lua între 1.500 şi 2.000 de euro pentru un migrant.
Mapamond
Bărbatul care a împușcat mortal cinci persoane și a rănit cel puțin alte zece sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, este un cetățean polonez care a acționat singur, a declarat poliția pentru AFP.
ARADON Sport local
TIMIŞOARA. Recent, în oraşul de pe Bega, s-a desfășurat ediția cu numărul XXXIV a concursului internațional de înot „Cupa Timișoara”.
Mapamond
Cinci persoane au fost ucise și cel puțin zece rănite în atacul armat produs sâmbătă după-amiază în piața centrală din Cracovia, în sudul Poloniei, a anunțat poliția, la scurt timp după ce anunțase decesul a trei persoane, transmit Reuters și AFP.
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
3
Evenimente
ŞIRIA. Parohiile Ortodoxe din Şiria, Galşa şi Mâsca, în colaborare cu Primăria Comunei Şiria, Consiliul Local Şiria şi Asociaţia „Cetatea Şiriei”, organizează o conferinţă cu tema „Prăznuind Bucuria”.
2