Polițiștii s-au autosesizat după postarea filmului pe site-ul nostru, www.aradon.ro, cel în care un bărbat s-a năpustit asupra unui trecător și l-a snopit în bătaie pe strada Eminescu. Bătăușul, de 41 de ani, a fost identificat și i s-a întocmit dosar de cercetare penală sub aspectul săvârșirii infracțiunii de tulburare a liniștii și ordinii publice.
Un eveniment impecabil a avut loc joi seară, la CN Mihai Eminescu.
ARAD. O realizare mai puţin mediatizată pe un subiect extrem de dezbătut în media locală: Şcoala Gimnazială „Mihai Eminescu” Arad.
Prefectura şi Primăria s-au înţeles, se pare, cu privire la mutarea şcolii generale în fostul sediu al Frontierei. Vestea au comunicat-o tot pe picior de război.
ARADON Sport local
ARAD. Sala Sporturilor Victoria din oraşul nostru va deveni, în perioada 1–4 octombrie, scena uneia dintre competițiile importante dedicate tinerei generații de gimnaste ritmice din România - Campionatul Național pentru Junioare II, III și IV.
România
Călin Georgescu, fostul candidat la alegerile prezidențiale, a fost scos luni din sediul DIICOT având cătușe la mâini, după ce a fost reținut de procurori pentru 24 de ore în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri.
România
Senatul a adoptat, luni, proiectul care prevede introducerea obligativității uniformelor școlare în învățământul preuniversitar.
ARADON Sport local
Zeci de echipe din vestul țări, dar și maghiarii de la Bekescsaba au participat la competiție.
UT Arad
Doar la Liga de Tineret s-a pierdut și șansele de a accede în play-off sunt tot mai mici.
România
Omul de afaceri Ionel Rusen a fost reținut luni de procurorii DIICOT pentru 24 de ore, în dosarul de înșelăciune în care este acuzat și Călin Georgescu, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.
România
Fostul candidat la alegerile prezidențiale Călin Georgescu a fost reținut luni de procurorii DIICOT, pentru 24 de ore, în dosarul în care este acuzat că ar fi înșelat un om de afaceri, au declarat pentru AGERPRES surse judiciare.
3