aradon.ro Web analytics

O lovitură dezastruoasă s-a petrecut duminică la limita dintre Milano și San Donato. Aparatul de zbor (cod de identificare YR-PDV), o serie de mașini care erau parcate și o clădire au luat foc. Au fost necesare câteva ore bune pentru ca echipa de pompieri să poată să stingă incendiile, scrie lastampa.it.
Un avion privat de mici dimensiuni s-a prăbuşit peste o clădire din Via Marignano, San Donato Milanese (Milano), iar cele opt persoane aflate la bord au murit: pilotul, copilotul, cinci adulţi şi un copil, anunţă ANSA. Aparatul este un avion monomotor cu elice de tipul Pilatus PC-12/47E şi a fost înmatriculat în România în 2015. În 30 septembrie acesta a zburat din Bucureşti spre Milano. Miliardarul român Dan Petrescu era pilotul avionului prăbușit.

Local

Contestaţia care ne luminează autostrada şi ziua
O contestaţie a dus la blocarea lucrărilor de întreţinere a sistemului de iluminat de pe autostradă.

ARADON Sport local

Obiectiv atins: rămân în elita tenisului de masă

ARADON Sport local

Liga 6 – Bocsig şi Socodor, umăr lâmgă umăr

Local

Tehnologia Imperiului Roman, expusă la muzeul arădean
Pe 24 aprilie, de la ora 11, Complexul Muzeal Arad va găzdui vernisajul expoziției „Imperiul Roman. Tehnologia învingătorilor”.

Local

Până la 10 ani de închisoare pentru atacul de la Șofronea
Cei patru tineri care, în luna noiembrie 2023, au aruncat cocktailuri Molotov într-o casă din Șofronea, au fost condamnați în primă instanță cu pedepse între 1 an și 6 luni și 10 ani și 2 luni de închisoare.

Local

Peste 800 de participanți la „Ghiocelul de argint”
Concursul Internațional de dans „Ghiocelul de argint”, ediția 29, a reunit la Arad peste 800 de copii din țară și străinătate, membri ai trupelor de dans participante.

Ştiri sportive

Novak Djokovic, ales sportivul anului în cadrul Galei Premiilor Laureus
Tenismanul sârb Novak Djokovic, liderul clasamentului ATP, a fost ales sportivul anului în cadrul celei de-a 25-a ceremonii a Premiilor Laureus, Oscarurile pentru sport, desfăşurată luni seara la Galeria de cristal a Palatului Cibeles din Madrid, informează AFP.

UT Arad

Mircea Rednic îi dă primă specială lui Micovschi
1

Local

Chirie de 143.000 de euro pe an, în Zona Liberă
Zona Liberă Curtici Arad a solicitat majorarea taxelor de concesionare a terenurilor şi clădirilor. 1

aradon.ro logoPentru noi, confidențialitatea Dvs. este importantă

Noi și partenerii noștri utilizăm tehnologii, cum ar fi modulele cookie, și vă procesăm datele cu caracter personal, precum adresele IP și identificatorii cookie, pentru a personaliza anunțurile publicitare și conținutul în funcție de interesele dvs., pentru a măsura eficiența anunțurilor și a conținutului și pentru a obține informații despre publicul care a văzut anunțurile și conținutul. Faceți clic mai jos pentru a vă da consimțământul privind utilizarea acestei tehnologii și procesarea datelor dvs. cu caracter personal în aceste scopuri. Vă puteți răzgândi și puteți schimba opțiunile în orice moment, revenind la acest site.