Înscrieri la admiterea în instituţiile militare de învăţământ preuniversitar şi superior.
ARAD. V-am informat, zilele trecute, despre instituțiile militare de învățământ liceal, postliceal și universitar. Cum puteți participa la concursurile de admitere organizate de aceste instituţii, aparţinând Ministerului Apărării Naţionale?
Urmând studiile în instituțiile militare de învățământ liceal, postliceal și universitar.
Recrutarea viitorilor ofiţeri şi subofiţeri pe filieră indirectă Centrul Militar Judeţean Arad.
Consiliul Judeţean Cluj a intrat, joi, în posesia întregii suprafeţe de teren necesare construcţiei Spitalului Regional de Urgenţă. Este vorba de 14 hectare de teren din comuna Floreşti care aparţineau iniţial Ministerului Apărării Naţionale. Preşedintele CJ Cluj, Horea Uioreanu, a precizat cu această ocazie că lucrările la acest obiectiv vor începe, cel mai probabil, în 2013.
Local
În zilele de 23 și 24 iunie 2026, cele trei puncte anticaniculă amenajate în municipiu vot fi funcționale, ca urmare a avertizărilor de Cod galben de caniculă emise pentru județul Arad.
Local
Doi arădeni au fost prinși de jandarmi pescuind cu metode ilegale, pe râul Mureș, în municipiu.
1
Advertorial
Finalizarea proiectului „Creșterea competitivității societăţii EXCAVĂRI ŞI CONSTRUCȚII MOȚ SRL”.
Evenimente
Librăria Corina, de pe strada Mihai Eminescu, va găzdui joi, 25 mai, de la ora 17, lansarea cărții „Vechile farmacii ale Aradului”, scrisă de Alex Cserni.
Local
Un bărbat din Arad a fost arestat preventiv după ce a furat mai multe bunuri din mașini parcate în municipiu.