Local
Animația muzicală „Rio” va fi proiectată pe marele ecran de la grădina de vară a Cinematografului din Grădiște.
România
România transmite că, în cazul dronelor doborâte în spaţiul aerian naţional, responsabilitatea aparţine Rusiei iar ţara noastră nu acceptă asemenea manifestări, a afirmat, marţi, într-o conferinţă de presă, ministrul interimar de Externe, Oana Ţoiu.
România
Valoarea schimburilor comerciale bilaterale dintre Marea Britanie și România a ajuns la 10,3 miliarde de lire sterline, la nivelul anului 2025, în creștere cu 4,9% față de anul precedent, conform celor mai recente date publicate de Departamentul pentru Afaceri și Comerț al Regatului Unit, citate de Camera de Comerț Româno-Britanică (BRCC).
Local
Un bărbat a fost arestat preventiv după ce, pe 23 iulie, a dat foc unei barăci de lângă adăpostul de noapte din Arad, în care se afla o persoană.
Mapamond
Președintele SUA, Donald Trump, a cerut Curții Supreme să permită administrației sale să pună în aplicare un ordin executiv care ar înăspri regulile privind votul prin corespondență și ar crea liste federale cu persoanele eligibile să voteze, cu doar câteva luni înainte de alegerile de la jumătatea mandatului, informează marți dpa.
Local
Începând cu ora 8.00, activitatea din Ambulatoriul Integrat și din secțiile spitalului a fost restrânsă, fiind asigurate doar urgențele, programele naționale și tratamentele care nu suportă amânare.
4
Advertorial
Ritmul alert al orașului îți cere să fii în mișcare și să alegi încălțăminte ce îmbină confortul cu un design modern. Dacă ești un bărbat activ, știi cât contează să porți o pereche adaptată provocărilor zilnice. De la plimbări lungi la întâlnirile relaxate, garderoba ta are nevoie de piese versatile și rezistente. O alegere atentă îți oferă libertate deplină de mișcare întreaga zi. Descoperă cum să alegi modelele potrivite de pantofi sport pentru a-ți transforma experiența urbană.