O adolescentă de 17 ani a vrut să ajungă în Austria pentru a-şi găsi un loc de muncă, însă pentru că nu avea acordul părinţilor pentru a ieşi din ţară, s-a legitimat la controlul de frontieră cu o carte de identitate falsă. Minora a ajuns, de la Braşov la Nădlac, călătorind într-un autoturism condus de un cetăţean român. La control, poliţiştii de frontieră au descoperit documentul fals.
O copilă de 16 ani, din satul Botfei a dispărut în 11 iunie de pe raza localităţii Beliu. Pap Gianina Maria are 1.58 înălţime, 45 de kilograme, faţă ovală, ten deschis, are ochi verzi-albăstrui şi păr blond.
Un controlor și-a dat numărul de telefon personal unei minore de 14 ani prinsă fără bilet şi i-a cerut acesteia să facă rost de 30 de lei.
NĂDLAC. Un tânăr de 21 de ani a încercat să scoată din România o minoră de 13 ani, prezentând la controlul de frontieră o procură notarială falsă.
România
Cosmina Cerva este propunerea de premier din partea PACE - Întâi România, a anunțat, marți, senatorul Ninel Peia, după consultările cu președintele Nicușor Dan la Palatul Cotroceni.
România
Liderul Grupului parlamentar Uniți pentru România, Răzvan Mirel Chiriță, a declarat marți, după consultările de la Cotroceni cu președintele Nicușor Dan, că formațiunea sa îl propune pentru funcția de premier pe Victor Ponta, argumentând că acesta are o experiență guvernamentală și ar putea fi un liant pentru a se ajunge la un consens.
România
Președinta Partidului Oamenilor Tineri, Anamaria Gavrilă, a anunțat marți, după consultările de la Palatul Cotroceni, că parlamentarii POT susțin o formulă de guvernare pro-occidentală, pro-americană.
România
Președinta SOS România, Diana Șoșoacă, a declarat, marți, după consultările de la Cotroceni, că i-a spus președintelui Nicușor Dan că își dorește ca un program de guvernare să fie prezentat la Parlament cu cel puțin 48 de ore înainte.
România
Liderul Grupului Minorităților Naționale din Camera Deputaților, Varujan Pambuccian, estimează că viitorul Guvern va fi unul minoritar.
Local
Instanța anulează definitiv certificatul de urbanism și autorizația de construire care au permis dezvoltarea proiectului de la fostul Antrepozit Andrényi, de pe 6 Vânători.
Local
Proiectul actualizează și regimul sancțiunilor. Pentru o serie de abateri prevăzute de regulament, inclusiv pentru neconcordanțe între declarația de protecție fonică și situația constatată în teren, amenzile vor fi cuprinse între 2.000 și 2.500 de lei.
1
România
Președintele UDMR, Kelemen Hunor, a declarat, marți, la finalul consultărilor cu președintele Nicușor Dan, că există două variante de guvern minoritar, o a treia variantă fiind un guvern „cu o majoritate foarte subțire”. Au existat întrebări legate de o posibilă sesiune extraordinară, cum și când ar funcționa - la început de iulie sau mai târziu.
România
USR nu va putea să susțină un guvern din care face parte PSD, a afirmat, marți, președintele USR, Dominic Fritz, după consultările de la Cotroceni cu președintele Nicușor Dan.