Potrivit Biroului național de evidență a criminalității din India, în 2020 au fost raportate peste 28.000 de cazuri de presupus viol împotriva femeilor – unul la fiecare 18 minute. Fata cerșea bani într-o stație de autobuz când ar fi fost forțată de trei bărbați să se prostitueze, a declarat Vanave. Ea a încercat să depună o plângere la poliție împotriva unui bărbat pe care l-a acuzat că a bătut-o, dar ofițerii nu au înregistrat-o.
Proxenetul, un tânăr de 25 de ani, din Arad, a fost reținut ieri pentru 24 de ore de polițiștii Secției 1 Vlaicu, sub coordonarea procurorului de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Arad, și urmează să fie prezentat judecătorului de drepturi și libertăți cu propunere de arestare preventivă sub aspectul săvârșirii infracțiunii de proxenetism.
Caz șocant la Timișoara, unde o fetiță de 13 ani a fost abuzata sexual de ambii părinți, timp de mai multi ani. Victima a ajuns la reprezentanții Direcţiei Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului, unde a povestit cele intamplate. Politia a intrat pe fir. Potrivit Tion.ro, copila face deja ședințe de consiliere psihologică.
ARADON Sport local
ARAD. Am ajuns la prima etapă din returul sezonului regulat în Liga a III-a, așa că avem, din nou, derby Arad. La Pecica, Progresul dă peste Viitorul. Cealaltă echipă din județul nostru, Unirea Sântana, dă peste liderul clasamentului, Unirea Alba-Iulia.
România
Rezultatele extragerilor Loto din data de 05-11-2026 sunt următoarele:
Local
Lucrările de asfaltare de pe Calea Radnei și bulevardul Iuliu Maniu s-au încheiat. Șoferii scapă de restricțiile care au îngreunat circulația în ultimele săptămâni.
Local
Un tânăr de 18 ani a ajuns la spital, joi după-amiază, în urma unui accident rutier produs între localitățile Beliu și Comănești. Victima a fost găsită în stare de inconștiență, dar cu semne vitale.
Local
Cei patru polițiști de frontieră implicați în dosarul de luare de mită instrumentat de Parchetul de pe lângă Tribunalul Arad au fost reținuți pentru 24 de ore.
ARADON Sport local
ZĂBRANI. În organizarea Asociaţiei Sportive Proactivi pentru Viitor Arad, în parteneriat cu Domeniile Mairovitz din Zăbrani (director Eugen Mairovitz), Primăria Zăbrani şi Centrul Cultural Judeţean Arad, sâmbătă, 7 noiembrie, ora 10,30, are loc etapa a treia a Crosului Cetăţii, ediţia 7, ultima din acest an.
Local
Acestea sunt repartizate în 19 zone care acoperă întreg municipiul Arad.
ARADON Sport local
Naţional Sebiş reprezintă judeţul Arad la turneul organizat de Academia Gherasim Olar.
Local
Târgul se va desfăşura în perioada 14 noiembrie 2026 – 10 ianuarie 2027 în Piața Catedralei, Parcul Reconcilierii și platoul din fața Palatului Administrativ.