ARAD. Prefectura Arad, în subordinea căreia se află Serviciul Pașapoarte, anunță faptul că legislația în ceea ce privește eliberarea pașapoartelor pentru minori s-a schimbat.
ARAD. Europarlamentarul Iosif Matula a susținut, în cadrul sesiunii plenare de la Strasbourg, necesitatea reglementării funcționării mass-media, atât prin prisma asigurării libertății de exprimare și a accesului la informații, cât și din punct de vedere comercial.
ARAD. Doi minori au fost victimele unor accidente rutiere produse marţi, din fericire nu cu urmări grave. Primul acccident în care a fost implicat un copil a avut loc în Pecica, acolo unde un minor de 7 ani a fost lovit de o autoutilitară DAF.
ARAD. Doi copii de 15 ani sunt suspecţii principali ai poliţiştilor Biroului de Investigaţii Criminale în cazul unui furt din locuinţă. Conform IPJ Arad prejudiciul produs de cei doi minori se ridică la 13.000 de lei.
Şapte copii cu vârste cuprins între 15 şi 17 ani sunt cercetaţi pentru mai multe furturi.
Local
Petrecerea organizată de Asociaţia de Întrajutorare a Pensionarilor Arad va avea loc la Salonul D’Amore.
Local
ARAD. 54 de bilete de tratament balnear i-au fost repartizate Casei Judeţene de Pensii (CJP) Arad pentru Seria 14, penultima din acest an, cu dată de începere în 21-24 noiembrie 2026.
Evenimente
Un concert extraordinar de Crăciun care aduce în Arad cele mai frumoase capodopere muzicale vieneze.
Evenimente
ARAD. Aradul se pregătește pentru o seară specială, în care colindul, credința și emoția Crăciunului se vor împleti într-un eveniment de suflet.
3
Evenimente
ŞIRIA. Parohiile Ortodoxe din Şiria, Galşa şi Mâsca, în colaborare cu Primăria Comunei Şiria, Consiliul Local Şiria şi Asociaţia „Cetatea Şiriei”, organizează o conferinţă cu tema „Prăznuind Bucuria”.
2
Local
Sunt întrebări pe care şi le pun, consternaţi, cei care trec pe lângă şantier. Jurnal arădean/ Aradon a căutat şi a găsit răspunsurile.
5
Local
Un incendiu a izbucnit, sâmbătă dimineaţă, la o casă din municipiul Arad, în zona Balastiera Micalaca.